FOTO. Accident grav cu două AUTOBUZE

FOTO. Accident grav cu două AUTOBUZE

Două autobuze în care se aflau în total aproximativ 80 de muncitori de la CE Oltenia au fost implicate într-un accident produs, marţi după-amiază, la Brăneşti, în judeţuş Gorj. Două persoane au fost preluate de SMURD şi duse la spital, o alta primeşte îngrijiri medicale la locul accidentului, iar alte cinci victime au plecat spre spital înainte de sosirea echipajelor de intervenţie.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, un accident rutier în care au fost implicate două autobuze a avut loc la Brăneşti, iar acolo s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare, un echipaj SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Gorj, precum şi trei echipaje din cadrul Serviciului de Ambulaţă Judeţean Gorj.

 

În fiecare dintre cele două autobuze se aflau aproximativ 40 de persoane, primele informaţii arătând că este vorba despre muncitori de la CE Oltenia.

 

Conform ISU Gorj, două persoane rănite au fost preluate de echipajele SMURD şi transportate la spital, iar o altă victimă primeşte îngrijiri medicale la locul accidentului, dar refuză să fie transportată la spital. De asemenea, alte cinci victime s-au deplasat la spitalul din Filiaşi până să ajungă echipajele la fata locului.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.