Fără permis dacă nu îți plătești amenzile de circulație în 60 de zile Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Potrivit unui nou proiect de lege depus la Senat, șoferii care sunt amendați în trafic și nu își achită în termen de 60 de zile cuantumul amenzilor ar putea rămâne fără permis de conducere.
Proiectul de lege se află în dezbatere la Senat iar dacă va primi un aviz favorabil va merge în Camera Deputaților, care este și for decizional pentru a fi votat.
Practic, inițiatorii vor prin această măsură să disciplineze șoferii și totodată să repare o problemă veche cu privire la neplata amenzilor fără consecințe.
La acest moment țara noastră are un nivel foarte scăzut de achitare a amenzilor rutiere.
"Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local.
De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină.
Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv", susțin inițiatorii proiectului de lege.
Astfel, dacă legea va fi adoptată și va intra în vigoare şoferii care primesc amenzi de circulație vor fi obligaţi să le achite în decurs de 60 de zile.
În caz contrar vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.
Articole înrudite
- Ce pensie ia un șofer de camion după 40 de ani munciți în Germania?
- Un camion a intrat pe contrasens și a făcut prăpăd
- Pedeapsă cu închisoarea pentru un șofer de camion care a omorât un pieton
- Un camion a loc foc. Misteriosul metal cu care era încărcat
- Se scumpește motorina. Prețul petrolului, creștere bruscă