Fabulos. Trimis acasă să ia paracetamol după ce fusese descarcerat

Fabulos. Trimis acasă să ia paracetamol după ce fusese descarcerat

Un bărbat implicat într-un accident rutier în Neamţ, în urma căruia fusese descarcerat, a fost trimis acasă din spital cu recomandarea de a lua paracetamol. Bărbatul susţine că îi este rău şi are dureri puternice, însă medicii spun că nu a suferit leziuni grave, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Bărbatul în vârstă de 49 de ani, Mihai A., a fost duminică victima unui accident rutier care a avut loc în zona stadionului din Târgu Neamţ. În urma impactului cu o altă maşină, bărbatul din comuna Răuceşti a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenţia pompierilor, care l-au scos dintre fiarele contorsionate.

Ulterior, acesta a fost rapid preluat de o ambulanţă şi predat către CPU al Spitalului din Târgu Neamţ. Bărbatul le-a spus medicilor că îl dureau picioarele, ficatul, avea dureri de cap şi stări de vomă.

De la Târgu Neamţ, victima a fost trimisă la Unitatea de Primire a Urgenţelor Piatra Neamţ, pentru continuarea investigaţiilor şi pentru a primi un tratament adecvat. Însă, după 2-3 ore, a fost trimis acasă.

După câteva ore, bărbatul a fost externat, medicii recomandându-i să ia paracetamol.

Acum, bărbatul susţine că se simte în continuare rău, că are stări de vomă şi dureri puternice pe partea dreaptă a corpului.

Pe de altă parte, medicii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ spun că bărbatul nu a suferit leziuni grave.

"Domnul respectiv a fost victima unui accident rutier. I s-au făcut absolut toate investigaţiile pentru a vedea dacă are traumatisme. Protocolul a fost respectat. Toate investigaţiile au arătat că nu are leziuni grave, răni sau fracturi. Poate că durerile pe care le resimte sunt în urma traumatismelor minore. Paracetamolul este un antialgic foarte bun şi foarte puternic", a declarat joi, corespodentului MEDIAFAX, dr. Cristina Atănăsoaie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

Aceasta a adăugat că, dacă pacientul resimte în continuare dureri, poate reveni la spital şi i se pot face investigaţii.

"Dacă dumnealui consideră că a fost vreo problemă, poate face şi o plângere scrisă, se va forma o comisie şi se va ancheta cazul", a încheiat Cristina Atănăsoaie.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping