FABULOS: Prețurile la apartamente, ca înainte de criză
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Suma medie cerută pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) a ajuns la 1.215 euro pe metru pătrat, adică cu 1,5% peste nivelul consemnat la finele lunii aprilie
(respectiv 1.197 de euro pe metru pătrat), conform unui studiu al portalului imobiliare.ro.
Tendinţa de creştere a fost resimţită în toate marile oraşe ale ţării, atât pe piaţa veche, cât şi pe cea nouă. Pe parcursul lui mai, Iaşiul a depăşit pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat ca medie de preţ la apartamente, alăturându-se astfel celorlalte şase mari oraşe aflate în această situaţie (printre care se numără şi Craiova).
Din punctul de vedere al aşteptărilor vânzătorilor, apartamentele din Capitală s-au apreciat, per ansamblu, cu 1% luna trecută, de la 1.315 la 1.328 de euro pe metru pătrat. Creşteri au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă analizate, respectiv vechi şi nou: în cel dintâi caz a fost consemnat un plus de 0,7% (de la 1.234 la 1.243 de euro pe metru pătrat), iar în cel de-al doilea a avut loc un avans de 1,2% (de la 1.372 la 1.389 de euro pe metru pătrat).
În Braşov, indicele imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o creştere de 0,5% a preţurilor apartamentelor, de la 1.043 la 1.048 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat însă mai puţin, cu 0,2% mai exact (de la 1.044 la 1.046 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite au consemnat un avans de 0,8% (de la 1.046 la 1.054 de euro pe metru pătrat util).
În Cluj-Napoca locuinţele disponibile spre vânzare s-au apreciat luna trecută cu 1,2%, ajungând la 1.523 de euro pe metru pătrat util (faţă de nivelul de 1.505 euro pe metru pătrat util valabil la finele lui aprilie). Creşterile resimţite pe cele două segmente de piaţă analizate au fost inegale: apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,5% (de la 1.552 la 1.559 de euro pe metru pătrat), iar cele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale cu 2,2% (de la 1.460 la 1.492 de euro pe metru pătrat).
În Constanţa, apartamentele s-au scumpit cu 2,1% în mai, ajungând să coste, în medie, 1.147 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.123 de euro pe metru pătrat util la sfârşitul lui aprilie. În vreme ce locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2% (de la 1.122 la 1.145 de euro pe metru pătrat), cele nou-construite au consemnat un avans apropiat, respectiv 2,2% (de la 1.127 la 1.152 de euro pe metru pătrat).
În Iaşi, indicele imobiliare.ro a înregistrat, luna trecută, o creştere de 5% a preţului mediu solicitat de către vânzători, peste pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util. Astfel, dacă un apartament din Iaşi putea fi achiziţionat, în medie, cu 967 de euro pe metru pătrat util în aprilie, acum acesta ar costa 1.015 euro pe metru pătrat util. Cel mai mult, respectiv cu 5,8%, s-au scumpit luna trecută apartamentele noi – de la 973 la 1.029 de euro pe metru pătrat. Locuinţele vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 2,8%, de la 957 la 984 de euro pe metru pătrat util.
În Timişoara, aşteptările vânzătorilor s-au majorat cu 1,6% luna trecută, de la 1.182 la 1.201 euro pe metru pătrat util. Apartamentele din blocurile vechi s-au scumpit mai mult, respectiv cu 1,7%, de la 1.186 la 1.206 euro pe metru pătrat util. Cele din ansamblurile noi, pe de altă parte, au consemnat un avans de 1,3%, de la 1.169 de euro pe metru pătrat la finele lui aprilie, până la 1.184 de euro pe metru pătrat la finele lui mai.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?