Efectele Brexit: noi reguli dure pentru cei care vor să muncească în Marea Britanie

Efectele Brexit: noi reguli dure pentru cei care vor să muncească în Marea Britanie

Marea Britanie închide ușa muncitorilor europeni necalificați și care nu vorbesc limba engleză, ca parte esențială a noii legislații privind imigrația ce va pune capăt unei epoci dominate de forța de muncă ieftină importată din UE de fabricile, serele, hotelurile și resturantele din regat. Guvernul de la Londra a făcut public, miercuri, sistemul bazat de 10 reguli care va fi aplicat de acum încolo în cazul muncitorilor din afara țării, scrie Guardian. Granițele se închid astfel pentru instalatorii polonezi și constructorii români care lucrează pe cont propriu.

Este vorba despre un sistem de puncte, după model australian, despre care guvernul susține că va permite preluarea controlului integral asupra froniterelor britanice, pentru prima oară în decenii și eliminarea distorsiunilor cauzate de libertatea de mișcare promovată de UE.

Noile reguli sunt sintetizate într-un document al guvernului, în 10 pagini, prezentat de Guardian:

• Frontierele Regatului Unit vor fi închise pentru muncitorii necalificați și toți migranții vor trebui să vorbească limba engleză

• Fiecare cetățean care dorește să vină la muncă în Marea Britanie trebuie să aibă o ofertă de muncă care să întrunească pragul salarial de 25.600 de lire sterline. În mod excepțional, acolo unde este nevoie acută de forță de muncă, va fi acceptat și pragul de 20.480 de lire sterline. Este cazul asistentelor medicale.

• Va fi blocat accesul pentru muncitori care lucrează pe cont propriu cum ar fi instalatori polonezi sau constructori români (aceștia vor trebui, la rândul lor să aibă o ofertă de muncă clară în momentul în care sosesc în regat)

• La frontieră nu vor mai fi acceptate cărți de identitate din țări precum Franța sau Italia, mai precizează Guardian. Această măsură este menită să combată fenomenul muncitorilor din afara spațiului UE care încearcă să păcălească sistemul, falsificând cărți de identitate sau folosind acte furate

• Doar un număr mic de muncitori foarte calificați vor putea veni în Marea Britanie, fără să aibă, în prealabil, un job asigurat, fiind modificat baremul privind competențele și gradul de calificare pentru străini.

• Va fi păstrat dreptul artiștilor, al muzicienilor, sportivilor sau altor categorii din lumea divertismentului de a veni să participe la audiții sau spectacole.

Guvernul intenționează să lanseze o campanie pentru a pregăti angajatorii pentru transformările care se vor produce, începând cu ianuarie 2021.

Cu toate acestea, potrivit Guardian, noua politică promovată de 10 Downing Street a atras deja critici din partea angajatorilor, în special în ceea ce privește introducerea pe lista muncitorilor necalificați a ospătarilor sau muncitorilor din agricultură.

În același timp, liderii din industrie au spus că noile politici guvernamentale reprezintă un ”asalt asupra economiei” cu consecințe ”dezastruoase”. De partea cealaltă, miniștrii susțin că aceste noi reguli nu fac altceva decât să traducă în practică Brexit-ul și să îndeplinească doleanțele electoratului.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.