Doi tineri prinși furând motorină dintr-un camion parcat Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Doi tineri, din localitatea Ipoteşti, judeţul Olt, au fost reţinuţi 24 de ore, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce furau motorină dintr-un camion parcat în municipiul Drăgăşani. Ce doi nu erau la prima faptă de acest fel.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani au prins în flagrant delict, în noaptea de 8 spre 9 ianuarie, doi bărbați care sustrăgeau carburant din rezervorul unui camion parcat pe raza municipiului.
Cei doi tineri, cu vârste de 24 și 26 de ani, ambii domiciliați în comuna Ipotești, județul Olt, au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceștia sunt bănuiți de comiterea unei alte fapte similare savârșită în noaptea de 6 spre 7 ianuarie.
Astfel, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, polițiștii au dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore”, transmite IPJ Vâlcea.
Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând să fie prezentați instanței în cursul zilei de astăzi, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Articole înrudite
- Zeci de cauciuri abandonate de șoferii de camion pe autostradă. Ce au făcut drumarii?
- Ce salariu are un șofer de camion în România?
- Furt organizat de milioane din fabricile DAF. Vândute de ruși
- VIDEO Un camion cu ulei a luat foc. S-a petrecut un fenomen unic
- 12.000 lei amendă pentru șoferul unui camion. De ce îl acuză poliția?