Doi polițiști de la „omoruri” au fost loviți de camion
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Este vorba despre un accident rutier produs pe DN 6, în apropiere de Armeniş, în care a fost implicat un autovehicul aparţinând Ministerului de Interne, în care se aflau, în misiune, un agent şi un inspector din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după cum putem afla dintr-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin!
Accidentul a fost sesizat la 112 în 7 iulie, în jurul orei 11.27, când se raporta vătămarea corporală a unei persoane. Potrivit anchetatorilor, accidentul s-ar fi produs la 11.20, când şoferul unui ansamblu de vehicule – format dintr-un autotractor Renault ce tracta o semiremorcă Schmitz –, care circula pe DN 6, pe direcţia Orşova-Caransebeş, la kilometrul 431 + 150 de metri în afara comunei Armeniş, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, iar într-o curbă uşoară la dreapta a derapat, agăţând cu partea stângă-spate a semiremorcii autoturismul Duster în care se aflau oamenii legii.
„În urma evenimentului rutier, numitul A.C.I. (aflat la volan – n.r.), agent de poliţie în cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri, aflat în misiune, a fost rănit uşor. De asemenea, în urma evenimentului rutier a fost lovit uşor şi pasagerul din autoturismul marca Duster M.B., inspector de politie din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri. Cei doi lucrători de poliţie au fost transportaţi la Spitalul Municipal Caransebeş. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezulatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, coordonate de procurorii din Caransebeş, după cum se arată în documentul citat.
Articole înrudite
- VIDEO. Spania. Șofer profesionist român, prins cu 3 tractoare în remorcă
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane