DN 17. Doi morți și un rănit grav după ce un autoturism a intrat sub un camion Recomandat

DN 17. Doi morți și un rănit grav după ce un autoturism a intrat sub un camion

Două persoane au murit, iar una a fost grav rănită după ce un autoturism a intrat sub un camion.

Accidentul a avut loc joi seară, pe o șosea din județul Suceava.

Accidentul a avut loc pe DN 17 Gura Humorului – Suceava.

Angajații ISU au deplasat aici o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul pentru descarcerare. De asemenea, a mai fost trimisă o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

Patru persoane au fost în cele două vehicule care au intrat în coliziune: trei în mașină și una în camion.

Cele din autoturism au avut cel mai mult de suferit. Mașina a fost pur și simplu strivită de autotrenul de mare tonaj.

Toți cei trei pasageri erau încarcerați și inconștienți la momentul în care au ajuns la fața locului angajații ISU.

Două dintre persoanele extrase dintre fiare au prezentat leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decesul.

O a treia victimă, un bărbat, a fost preluat de ambulanță în stop cardio și transportat la spital în timp ce i s-au aplicat manevre de resuscitare.

În ceea ce-l privește pe șoferul camionului, acesta a refuzat transportul la spital.

Traficul pe DN17 a fost blocat pe ambele sensuri.


CAMION FEST CEFIN 2023


VERSUS S03E01

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.