Dacia Duster, made in Iran

Dacia Duster, made in Iran

Renault a semnat mult-așteptatul contract cu Iranul pentru a produce anual peste 150.000 de mașini în această țară, cea mai mare tranzacție auto din istoria statului din Orientul Mijlociu, transmit site-urile trend.az. și presstv.com.

Valoarea acordului, semnat după zece luni de negocieri, este de 660 de milioane de euro.

Renault, compania iraniană Negin Khodro și Fondul iranian de investiții Industrial Development and Renovation Organization of Iran (IDRO) vor produce din 2018 cele mai recente versiuni ale brandurilor Symbol și Duster ale producătorului auto francez.

"60% din acțiunile parteneriatului vor aparține Renault, iar restul Iranului. Din participația de 40% a Iranului, 20% sunt ale IDRO și 20% ale sectorului privat (Negin Khodro)", a afirmat președintele IDRO, Mansour Moazzami.

Agenția iraniană de presă IRNA a anunțat că acordul prevede și înființarea unei centru de inginerie și vânzări în Iran.

Moazzami a adăugat că Renault va fi obligat să exporte 30% din producție, care include mașini și componente auto, iar acordul include și o a doua etapă, care încă nu a fost finalizată, și se referă la producția de mașini în Iran din 2019.

Rivalul Renault, grupul PSA, a semnat în iunie 2016 un acord cu cel mai mare producător auto al țării, Iran Khodro, pentru a produce anual 200.000 de vehicule Peugeot. De asemenea, PSA a încheiat un acord cu rivala Iran Khodro — SAIPA — pentru a produce 200.000 de vehicule Citroen.

Producția totală de mașini a Iranului ar urma să ajungă la două milioane de unități până în 2020, de la 1,2 milioane în 2016.

În primul semestru din 2017, vânzările Renault în Iran au urcat cu 100,3%, la 68.365 vehicule, în timp ce cota de piață a producătorului auto francez a urcat la 9,8%, în urma succesului modelelor Tondar și Sandero.

Companiile auto importante își pregătesc revenirea pe piața din Iran, după acordul istoric de la Viena privind programul nuclear iranian în schimbul eliminării sancțiunilor.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.