Culpă în lanț în accidentul dintre un camion, microbuz și mașină
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Reporterii PresaSM au reușit să afle ce au stabilit polițiștii în urma cercetărilor preliminare efectuate în cazul accidentului în lanț de pe Drumul Careiului. Astfel, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Vetiș, în timp ce conducea un autoturism AUDI, nu ar fi păstrat distanța în mers față de un microbuz marca Mercedes Vito, condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Satu Mare.
Microbuzul a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un TIR, condus de către un alt bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Botiz. Testați cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că șoferul microbuzului Mercedes ar fi avut o alcoolemie de 0,37 mg/litru alcool în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cert este faptul că o persoană a rămas încarcerată, fiind extrasă de către specialiștii în descarcerare de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. A mai fost preluată și o a doua victimă de către echipajele medicale de prim-ajutor.
Răniții au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.
”Accident rutier pe Drumul Careiului (zona Parc Industrial Vetiș), în Satu Mare, între trei autoturisme. Sunt două persoane rănite, dintre care o persoană încarcerată. Ambele victime sunt în stare de conștiență. Se intervine cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, maior Adriana Pop.
În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.