Bosch pregătește mașina viitorului la Jucu
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Oficialii Bosch spun că în viitor se vor concentra mai mult pe dezvoltarea şi furnizarea de soluţii de mobilitate în oraşe conectate, inteligente. Cererea pentru concepte de mobilitate inteligentă pentru mediul urban creşte rapid în întreaga lume.
"Cu soluţii tehnologice, Bosch poate contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii în mega-metropole şi conurbaţii. Principalul mijloc în acest sens este mobilitatea fără emisii de gaze, fără stres şi fără accidente", spune Rolf Bulander, membru al consiliului de administraţie al Robert Bosch GmbH şi preşedinte al sectorului de afaceri Soluţii de mobilitate.
Proiectele centrului de cercetare din Cluj se concentrează momentan pe dezvoltarea tehnologiei pentru asistenţă la condus şi conducerea automatizată, cu un nivel de creştere continuă în ceea ce priveşte autonomia, siguranţa şi confortul vehiculelor potrivit zf.ro.
Angajaţii Centrului de Inginerie sunt responsabili de dezvoltarea de software în domeniile asistenţei la condus şi conducerii automatizate, sisteme de direcţie, electrificarea vehiculelor şi unităţi de control ale vehiculelor.
Inginerii sunt implicaţi în ciclul complet de dezvoltare a produselor, utilizând tehnologie de ultimă generaţie şi respectând cele mai recente standarde din industria automobilelor.