Comisia Europeană ameninţă cu sancțiuni ţările care menţin controalele la frontiere în interiorul Schengen Recomandat

Comisia Europeană ameninţă cu sancțiuni ţările care menţin controalele la frontiere în interiorul Schengen

Comisia Europeană are în vedere să desfăşoare un "proces de consultare formală" asupra controalelor la frontierele interne pe care unele dintre statele membre ale Schengen le menţin în interiorul acestui spaţiu de liberă circulaţie şi ameninţă cu acţiuni împotriva acestora în lipsa "unui angajament de schimbare" a acestei politici, se arată în cel de-al doilea raport privind Schengen publicat marţi, relatează agenţia EFE.

Documentul, care trece în revistă situaţia spaţiului de liberă circulaţie în ultimul an, enumeră bunele practici, dar şi "provocările" nerezolvate, precum şi domeniile de acţiune pe care Bruxellesul le consideră prioritare.

Printre aceste priorităţi se numără "eliminarea progresivă a controalelor pe termen lung la frontierele interne" şi înlocuirea lor cu "măsuri alternative de cooperare poliţienească".

Bruxellesul reaminteşte că reintroducerea controalelor în interiorul frontierelor Schengen "trebuie să fie excepţională, limitată în timp şi o măsură de ultimă instanţă". Din cauza migranţilor ilegali, şase state membre ale UE practică în prezent astfel de controale, respectiv Franţa, Austria, Germania, Danemarca, Slovacia şi Suedia, plus Norvegia şi Islanda, ţări care nu fac parte din UE, dar sunt membre ale spaţiului Schengen.

În raportul publicat marţi, Comisia menţionează că va lansa un "proces de consultare formală cu toate statele membre interesate" şi avertizează că este "dispusă să recurgă la măsurile legale aflate la dispoziţia sa în cazul în care aceste consultări nu vor avea ca rezultat un angajament clar de schimbare", arată Agerpres.

Alte priorităţi înscrise în raport sunt consolidarea frontierelor externe, creşterea eficacităţii sistemului de repatriere a migranţilor ilegali şi consolidarea administrării Schengen, urmând astfel să fie emise recomandări pentru fiecare ţară.

De asemenea, Comisia cere Consiliului (ce reuneşte statele UE) să permită aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi să consolideze securitatea internă a acestui spaţiu de liberă circulaţie pentru a combate criminalitatea organizată şi traficul de droguri.

Comisia consideră de asemenea prioritară o mai bună folosire a pârghiei vizelor pentru abordarea problemei migraţiei ilegale şi alinierea politicilor de vize a statelor europene nemembre ale UE cu cea practicată de blocul comunitar.

Următorul Consiliu Schengen, care se va desfăşura pe 8 iunie, "va fi o oportunitate pentru miniştri să sprijine priorităţile politice identificate", a indicat Comisia Europeană, îndemnând în acest context Suedia şi Spania, ţări care deţin actuala şi următoarea preşedinţie semestrială a Consiliului UE, "să urmărească realizarea priorităţilor şi acţiunilor propuse".


SCHMITZ CARGOBULL S.KOE IN ROMANIA


ETC IVECO GALATI

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.