CNAIR a achiziţionat 19 freze de asfalt în valoare de 7.942.000 lei

CNAIR a achiziţionat 19 freze de asfalt în valoare de 7.942.000 lei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a achiziţionat 19 freze de asfalt marca Wirtgen în valoare de 7.942.000 lei fără TVA, acestea fiind cele mai folosite utilaje pentru îndepărtarea îmbrăcăminţilor asfaltice sau din beton degradate şi care necesită înlocuire.


CNAIR a anunţat, miercuri, că a achiziţionat 19 freze de asfalt marca Wirtgen în valoare de 7.942.000 lei fără TVA.

”Şi această achiziţie se înscrie în planul de retehnologizare a CNAIR, demarat în anul 2014, care prevede redotarea companiei cu o nouă gamă de maşini şi utilaje specifice lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a drumurilor. Planul pus în aplicare prin Direcţia de Mecanizare presupune achiziţionarea anuală şi etapizată a mai mult de 1.000 de maşini şi utilaje, până la această dată fiind achiziţionate mai mult de 750”, precizează CNAIR.

Potrivit Companiei, necesitatea de a îmbunătăţi activitatea de întreţinere a drumurilor naţionale şi a autostrăzilor impune ca anumite lucrări urgente să poată fi executate în regie proprie, prin intermediul Direcţiilor Regionale de Drumuri şi Poduri.

”Freza de asfalt este cel mai folosit utilaj pentru îndepărtarea îmbrăcăminţilor asfaltice sau din beton degradate şi care necesită înlocuire. De asemenea, este unicul utilaj care poate executa operaţiunea de frezare a îmbrăcăminţii asfaltice şi încărcarea simultană a materialului rezultat în mijlocul de transport”, precizează specialiştii CNAIR.

Freza are o lăţime de 0,5 m şi are capacitatea de frezare în spaţii înguste. Costurile de operare şi mentenanţă sunt reduse, având în vedere consumul redus de carburant al acestui tip de utilaj.

Aceste utilaje vor fi livrate Direcţiilor Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), câte patru la Bucureşti şi Iaşi, trei la Craiova şi câte două la Timişoara, Cluj, Braşov şi Constanţa.

Cele 19 autofreze se adaugă celor 100 de autoutilitare mixte, 24 de răspânditoare de emulsie cu lance, 7 platforme de cântăriri auto, 16 autobasculante şi 7 maşini de marcaj achiziţionate în cursul acestui an de către CNAIR S.A. prin Direcţia Mecanizare.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.