Cinci camioane din Italia, reținute de poliție în timp ce descărcau, ilegal, deșeuri în Timiș Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice din Timiş au fost sesizaţi că pe o platformă betonată din municipiul Lugoj ar fi fost descărcate cinci autotrenuri, care transportau deşeuri mixte. În urma verificărilor, s-a constatat că deşeurile provin din Italia. În acest caz a fost întocmit dosar penal.
"Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice şi cei din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj s-au deplasat de urgenţă la faţa locului împreună cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, procurorul de serviciu şi reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean de Mediu Timiş. În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că platforma ar fi deţinută de către o societate comercială, care la data de 01.10.2021 ar fi încheiat un contract de închiriere cu o altă societate comercială, cu sediul în municipiul Oradea, judeţul Bihor”, transmite IPJ Timiş, într-un comunicat de presă, marţi seara.
Cele cinci TIR-uri conduse de şoferi din Polonia şi Ucraina ar fi intrat în România pornind din Italia. Maşinile erau încărcate cu deşeuri mixte şi ar fi avut ca destinaţie pentru descărcare imobilul din Lugoj, situat pe strada Herendeştiului.
"Cantitatea de 111.580 kg de deşeuri şi cele 5 semiremorci au fost indisponibilizate, deşeurile urmând a fi returnate exportatorului”, arată IPJ Timiş.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de "eliminarea deşeurilor care au făcut obiectul transferului, în spaţii neautorizate sau prin constituirea de depozite ilegale" şi "exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu".
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?