Ce se întîmplă cu șoferii care nu vor să se vaccineze anti-COVID și nu vor avea pașaport de liberă trecere Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Pe măsură ce vaccinarea avansează, mai bine sau mai lent, în Uniunea Europeană începe dezbaterea despre un certificat care să ateste că ai fost vaccinat și, ca atare, poți călători din nou liber. Un astfel de certificat le-ar permite șoferilor profesioniști să nu mai prezinte teste PCR negative la intrarea în unele state, cum se întâmplă, acum, cu Germania.
Dar cum rămâne cu cei nevaccinați nu pentru că nu vor, ci pentru că nu le-a venit rândul? Cum va evita UE critica de a acorda drepturi diferite cetățenilor săi?
Orice deblocare a economiei, prin reducerea carantinărilor și a testărilor, este mai bună decât situația de față, spune europarlamentarul Nicu Ștefănuță, care a participat la scrierea conceptului pentru acest atestat european de vaccinare, în cadrul grupului politic din care face parte, Renew Europe. În plus, crede acesta, vaccinarea se va accelera.
Însă el încă nu a fost vaccinat, europarlamentarii de la Bruxelles nu au intrat în vreo categorie prioritară, pentru moment. La București, a fi esențial e cu totul altă poveste.
E validă dezbaterea privind un pașaport de vaccinare, la nivel de UE, care să fie solicitat atunci când treci dintr-un stat membru într-altul?
În primul rând, certificat de vaccin, nu îmi place cuvântul pașaport, pentru că nu este vorba de un pașaport, ci despre un certificat european recunoscut între statele membre. Eu pentru asta am luptat și lupt aici în Parlamentul European.
Divergenţe în Uniunea Europeană privind paşapoartele de vaccinare
Situația în care ne aflăm acum e una rea, cu foarte multe restricții de călătorie, una în care libertățile fundamentale din Uniunea Europeană aproape că sunt anulate sau puse pe stand-by.
Un certificat care ar fi recunoscut de toată lumea ar duce la niște lucruri bune, la îmbunătățirea situației de acum. Ar duce, de exemplu, la eliminarea nevoii de carantină, la eliminarea nevoii de testare multiplă, care costă câteva sute de lei în România.
Acest lucru ar aduce o îmbunătățire într-o situație grea, este un lucru care ar aduce ceva mai bun decât ceea ce avem în prezent. De aceea, discuția asta cu pașaport, cu drepturi, cu discriminări și restrângerea drepturilor este greșită, după mine.
Este greșit pusă problema, pentru că suntem într-o situație mult mai gravă. Dacă am lua comparativ cu anul 2017, poate am considera că un certificat de vaccinare este un lucru rău. Dar suntem în 2021, după un an de criză, este o îmbunătățire.
Contraargumentul e că vaccinul anti COVID-19 nu este unul cu acces universal, în acest moment. Altfel spus, un cetățean din România esențial pentru că lucrează să zicem într-o instituție de stat și care s-a vaccinat, așadar, va putea merge în vacanță în Grecia, un altul, angajat de rând în sistemul privat, nu a avut acces încă la vaccin, deci nu va putea merge în această vacanță. E sau nu o situație discriminatorie?
Cred că ne uităm foarte mult la excepții. Certificatul acesta nu este făcut pentru cei așa-ziși esențiali, un cuvânt pe care eu îl detest, nepotrivit și nici toate categoriile incluse acolo nu mi se par chiar esențiale, este mai mult pentru redeschiderea activității economice de care avem mare nevoie în Uniunea Europeană.
În martie-aprilie reîncepe sezonul agricol în toată Europa, realitatea arată că zeci de mii de cetățeni români lucrează în toată Uniunea Europeană, foarte mulți sunt în transporturi, ei trebuie să poată să se miște.
Certificatul acesta nu este făcut pentru tot felul de cetățeni bogați, care vor să plece în vacanță în Grecia. E greșit să privim așa. El este făcut să ajute la dezghețarea economiei europene, pentru că fără ea nici măcar resursele de care aveam nevoie pentru a sta acasă nu le vom avea.
Eram confruntat, de pildă, în ajun de Anul Nou, în 26 decembrie, cu transportatorii noștri care s-au trezit, de pe o zi pe alta, că aveau nevoie de carantinare și de teste anti COVID, trecând printr-o țară mică precum e Belgia, pe care o traversezi în două, trei ore la volan.
Dacă pui carantinare și nu știu câte teste, nu se mai poate vorbi despre o activitate economică eficientă. Despre asta este vorba mai mult decât despre acei esențiali. Dar, într-adevăr, este un punct valid în ceea ce spui tu, că dacă strategia ta națională de vaccinare nu se leagă cu categoriile care se vaccinează, atunci într-adevăr s-ar putea să ai o problemă. (dw.com)
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?