Cătălin, şoferul de 24 de ani acuzat că a trecut cu un CAMION peste doi oameni, în Bihor, susţine că e nevinovat.

Cătălin, şoferul de 24 de ani acuzat că a trecut cu un CAMION peste doi oameni, în Bihor, susţine că e nevinovat.

 Avocatul tânărului a vorbit exclusiv pentru Observator.tv despre circumstanţele arestării preventive a şoferului.

Cătălin Florin Paşcalău are 24 de ani a fost arestat preventiv joi, pentru 29 de zile, fiind acuzat de ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. Poliţiştii susţin că tânărul şofer de camion a lovit mortal doi bărbaţi din comuna Telechiu, Bihor, marţi seara, puţin după ora 23:00.

După ce a trecut peste cei doi, şoferul şi-ar fi continuat drumul şi a fost prins de poliţişti după 3 ore, la 200 de km distanţă, în localitatea mureşeană Iernut.

Răzvan Doseanu, avocatul tânărului şofer, a oferit câteva declaraţii exclusiv pentru Observator.tv: "E cel mai ciudat dosar de ucidere din culp, accident, pe care l-am văzut în 18 ani de avocatură.", spune avocatul. Contestaţia faţă de luarea măsurii arestrării preventive, mai spune el, se va judeca marţi, la ora 14:00.

 

"O victimă are ceva fracturi la coaste şi una hemoragie în zona femurală. Dacă trecea TIR-ul peste cei doi, trebuia să fie zdrobiţi. Poate peste o lună va ieşi raportul medico legal, până atunci sunt doar concluzii provizorii. Dar e total nejustificată arestarea. Omul, e clar, dacă a fost accident, nu şi-a dat seama.", spune avocatul.

 

El explică faptul că şoferul nu a fugit de la locul accidentului şi că atunci când poliţiştii l-au sunat, a tras pe dreapta şi i-a aşteptat. Era la 200 de km distanţă de locul unde au fost găsite victimele, trecuseră 3 ore de la presupusul accident. Avocatul mai spune că şoferul susţine că e nevinovat, că nu a făcut niciun accident. Nu a sesizat să fi lovit ceva sau pe cineva, la manevra de viraj a oprit şi a dat puţin cu spatele pentru a putea face la dreapta cu tot ansamblul auto pe care-l conducea.

Avocatul nu a văzut încă nici motivarea arestării preventive, dar spune că tânărul şofer nu avea niciun motiv să fie arestat: "Avea permis, nu era băut, nu a spălat maşina de eventuale urme ale accidentului, a mers în cursa în care era programat, nu a fost găsit pe alt traseu. Mi se pare excesiv să fie arestat."

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.