Camion cu materie primă pentru Pirelli, în flăcări Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Cabina unui autocamion s-a făcut scrum duminică seara, 30 octombrie 2022, pe drumul european E 574, în județul Olt. Camionul era încărcat cu materie primă pentru anvelope.
Șoferul autocamionului a observat fum în cabină și a oprit. La scurt timp cabina a fost cuprinsă de flăcări. Autocamionul transporta materie primă către fabrica de anvelope Pirelli din Slatina. Încărcătura a fost salvată în cea mai mare parte, o mică parte fiind afectată din cauza temperaturii mari degajate în incendiu.
„Pompierii Stației Scornicești, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit pe Drumul European 574, în zona localității Optași-Măgura, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la cabina unui autocamion. TIR-ul era încărcat materie primă pentru fabricarea anvelopelor, sub formă de baloți. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la cabina autocamionului, existând pericol de propagare la remorcă”, au transmis reprezentnații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Pompierii au acționat aproximativ o oră pentru stingerea incendiului. Cabina TIR-ului a ars în proporție de 90%, fiind afectați doi baloți de cauciuc, din cauza temperaturii de ardere.
Pompierii au stabilit drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit electric.
Dosar penal pentru distrugere din culpă
La fața locului au intervenit și polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
„La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 20:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 65 - European 574, în afara comunei Optași-Măgura.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că la capul tractor al unui ansamblu de vehicule s-a produs un incendiu. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale”, au precizat reprezentanții poliției Olt.
Polițiștii au mai stabilit că șoferul autocamionului nu consumase băuturi alcoolice.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Video
Articole înrudite
- Șofer, la spital după ce a fost „avariat” în giratoriu de un camion
- 4.100 euro amendă pentru o firmă românească. Un camion al său, condus de un șofer de la o altă companie
- Vietnamezi transportați ilegal cu un camion. Poliția i-a oprit urgent!
- O roată s-a desprins în mers în mers de la un camion
- Șofer încarcerat după ce s-a ciocnit cu un camion