CAMION condus de un preot beat. Grav accident
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Circulaţia rutieră a fost oprită pe DN15D Vaslui - Iaşi, în localitatea vasluiană Podeni, după ce un un tir încărcat cu ciment s-a răsturnat într-o curbă, la intersecţia cu DJ 248.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului Vaslui, Cristian Lapa, conducătorul auto care se afla la volanul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,72 mg/l. Din primele informaţii, şoferul ar fi un preot din judeţul Iaşi.
La locul producerii evenimentului se intervine pentru repunerea autotrenului pe roţi, astfel încât circulaţia, care este blocată pe ambele sensuri de deplasare, să poată fi reluată.
În urma accidentului nu au fost înregistrate victime.
Articole înrudite
- Camion care ducea o tonă de carne de miel descoperit în București
- 50.000 lei amendă pentru șoferul de camion care și-a pierdut motorina
- VIDEo Un camion cu cărbune a luat foc. Toată marfa a „dispărut”
- Două camioane s-au izbit violent. Cel care transporta pui s-a răsturnat
- Germania: Doi copii răniți după ce Dacia în care se aflau a lovit remorca unui camion