Camioanele așteaptă cu orele să intre în Bulgaria. Se circulă pe o bandă

Camioanele așteaptă cu orele să intre în Bulgaria. Se circulă pe o bandă

Trafic îngreunat pe „Podul Prieteniei” care tinde să devină „Podul nervilor” între România și Bulgaria, după ce autoritățile bulgare au încept din nou lucrări de asfaltare între vama Ruse și Giurgiu.


Lucrările de asfaltare desfășurate de autoritățile bulgare pe Podul Prieteniei dintre Ruse și Giurgiu au determinat restricționarea traficului la o singură bandă, generând timpi de așteptare semnificativi la punctul de trecere a frontierei.

Trafic îngreunat pe „Podul Prieteniei”. Se circulă pe o singură bandă. TIR-urile așteaptă cu orele
Șoferii, și așa cu nervii intinși la maximum din cauza blocajului nejustifical al Austriei în privința aderării României și Bulgariei la Schengen, sunt nevoiți acum să petreacă zeci de minute așteptând să treacă spre și dinspre Bulgaria.


Raluca Stan, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, a declarat că "autoritățile bulgare efectuează lucrări de asfaltare pe Podul dintre Ruse şi Giurgiu, pe partea de pod pe care o au în administrare astfel încât traficul se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, fiind dirijat." Nu există încă informații privind durata exactă a lucrărilor.

Această situație afectează traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cu camioanele care ies din România având de așteptat până la 60 de minute la controlul de frontieră, în timp ce cele care intră în țară așteaptă 40 de minute.

Pentru autoturisme, timpii de așteptare sunt de 20 de minute la ieșirea din țară și 10 minute la intrare.


STAREA TRANSPORTURILOR - RADU DINESCU


VERSUS SO3E04

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.