Camere video pentru monitorizarea șoferilor care depășesc viteza legală. Din 50 în 50 de metri Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Rețeaua de drumuri publice ar urma să fie monitorizată video de către polițiști, astfel încât abaterile șoferilor să fie constatate automat, reiese dintr-un proiect de lege adoptat tacit la Senat în această săptămână, fără să fie discutat în plen și supus votului.
Proiectul de lege adoptat tacit la Senat, ca urmare a faptului că n-a fost dezbătut și votat în termenul legal, face referire, mai exact, la punerea la punct a unui sistem video de monitorizare a traficului rutier și de constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice din România. Ca să se aplice, acesta trebuie să treacă de Camera Deputaților și de șeful statului.
Sistemul ar urma să fie format din dispozitive fixe și mobile prin care să se detecteze șoferii care depășesc limitele legale de viteză, trec pe culoarea roșie a semaforului, se apropie prea mult de mașinile din fața lor sau evită purtarea centurii de siguranță. În acest sens, odată cu amenda va veni și poza prin care s-a constatat contravenția.
„Dispozitivele de detecţie se amplasează cu prioritate pe drumurile cu o rată ridicată a accidentelor rutiere pe baza unor analize de risc. Indicatoarele de avertizare a prezenţei dispozitivului de detecţie se instalează înaintea locului dispunerii dispozitivului de detecţie, la o distanţă de maximum 50 m în localităţi, între 100 m şi 250 m în afara localităţilor, respectiv între 500 m şi 1.000 m pe autostrăzi şi drumuri expres. Când condiţiile din teren impun amplasarea la o distanţă mai mare, sub indicator se instalează un panou adiţional «Distanţa între indicator si locul dispunerii dispozitivului de detecţie»”, scrie în proiect.
Procesul-verbal de amendare va fi comunicat în 90 de zile calendaristice, fie prin poștă, fie prin e-mail. Iar amenzile vor trebui achitate într-un cont nou special creat în acest sens, scrie avocatnet.ro.
Articole înrudite
- Șofer român de camion s-a îmbătat la grătar. A fost doborât de poliție cu un pistol cu electroșocuri
- Grindeanu anunță că debutează lucrări la o autostradă de peste 6 miliarde de euro
- VIDEO Două mașini de zeci de mii de euro făcute praf. Una a ricoșat într-un camion
- Cine e directorul din Ministerul Transporturilor cu venituri mai mari ca premierul Ciolacu?
- Un bărbat prins între camion și remorcă a murit