BREXIT-ul doboară vânzările de mașini

BREXIT-ul doboară vânzările de mașini

Vânzările de autoturisme noi în Marea Britanie au înregistrat anul trecut un recul de peste 5%, cea mai puternică scădere anuală înregistrată după criza din 2009, din cauza incertitudinilor cu privire la Brexit şi la o nouă taxă pe autoturismele cu motor diesel, a anunţat vineri Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters. 

Aproximativ 2,54 milioane noi autoturisme au fost înmatriculate în 2017, în scădere cu 5,6% comparativ cu 2,69 milioane înmatriculate în 2016, în condiţiile în care vânzările de autoturisme cu motoare diesel au înregistrat o scădere de 17%. Declinul vânzărilor totale de autoturisme în 2017 a reprezentat cea mai mare scădere anuală de după 2009, în urma crizei financiare globale, şi vine după doi ani de vânzări record în 2015 şi 2016 rată Agerpres. 

Directorul SMMT, Mike Hawes, a subliniat că se aşteaptă la o scădere şi mai gravă a vânzărilor de autoturisme în acest an, cu un declin care ar putea să atingă 7%. "Principalele motive care au stat la baza scăderii ţin de încrederea companiilor şi consumatorilor precum şi de confuzia care există cu privire la autoturismele diesel", a spus Hawes. 

Sectorul auto din Marea Britanie este îngrijorat că autoturismele ale ar putea să fie supuse unor tarife vamale de până la 10% şi întârzieri în vamă dacă guvernul de la Londra nu va reuşi să ajungă la un acord convenabil cu privire la ieşirea din Uniunea Europeană. În plus o serie de decizii privind investiţiile sunt amânate pentru că firmele aşteaptă mai multe clarificări cu privire la termenii acordului care va face legătura între ieşirea Marii Britanii din UE în luna martie 2019 şi noua relaţie cu blocul comunitar.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.