Bărbat preluat de SMURD după ciocnirea cu o autoutilitară
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Bărbat rănit într-un accident rutier la ieșirea din Mogoșeni, preluat de elicopterul SMURD.
Modulul SMURD a intervenit la ieșirea din localitatea Mogoșeni, comuna Nimigea, la un accident rutier pe DJ 172 în urma căruia o persoană a rămas încarcerată. Bărbatul în vârstă de 68 de ani a fost extras din autoturism de către pompierii militari și predat, succesiv, echipajelor medicale SMURD de prim ajutor, respectiv de terapie intensivă mobilă. El a fost preluat de elicopterul SMURD, care a aterizat chiar pe șosea.
”Victima era conștientă, cooperantă, politraumatizată. A fost stabilizată de echipajele medicale pentru a fi predată elicopterului SMURD, care a aterizat în apropierea locului producerii accidentului. Victima a fost preluată de echipajul SMURD care încadrează elicopterul de la Baza Aeromedicală Jibou (județul Sălaj). Bărbatul prezenta fracturi la nivelul membrelor superioare și inferioare și alte traumatisme severe rezultate în urma impactului. A fost transportat la un o clinică de specialitate din municipiul Cluj-Napoca”, informează ISU Bistrița-Năsăud.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a precizat: ”Drumul județean 172 a fost blocat la intrare în localitatea Mogoșeni, ca urmare a unui accident rutier. S-a acționat pentru deblocare, mai multe echipaje de polițiști au intervenit la fața locului. Traficul în zonă a fost deviat pe o rută ocolitoare, polițiștii rutieri îndrumând în acest sens participanții la trafic. Conform primelor verificări efectuate, la ieșire din localitatea Mogoșeni, pe drumul județean 172, pe direcția de mers spre Beclean, șoferul unui autoturism, un bărbat de 68 de ani din Zagra, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu semiremorcă care circula din sens opus. În urma accidentului, bărbatul din Zagra a fost rănit. Conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 32 de ani, din Năsăud, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Năsăud, urmând a fi lămurite toate împrejurările în care a avut loc accidentul”.