ASF are un nou șef

ASF are un nou șef

Deputatul PSD Leonardo Badea, validat de Comisiile parlamentare de buget-finanţe pentru funcţia de preşedinte al ASF, a declarat luni că este necesară o poliţă RCA corectă şi trebuie protejate interesele consumatorilor.

"Intenţia noastră a fost clară de la început că trebuie să avem o poliţă corectă pentru români şi trebuie să protejăm interesele consumatorilor. Adică să avem o poliţă care să ţină cont de toate elementele de calcul. Această poliţă nu trebuie să cuprindă în ea, pe undeva ascunse, în cadrul tarifului, sume de bani care să nu fie justificate din punct de vedere economic, probabilistic. Ştiţi că este o formulă de calcul", a afirmat Leonardo Badea, după audierile din comisii.

El a spus că mandatul său la conducerea ASF este foarte scurt, dar reprezintă o provocare, menţionând că îşi propune să crească nivelul de încredere în Autoritate.

"Este un mandat foarte scurt, de un an şi câteva luni, dar este o provocare. Sunt mai multe pieţe foarte importante reglementate de această Autoritate şi am considerat că este bine pentru România, pentru noi, să încercăm să creştem nivelul de încredere în această autoritate, ASF, şi să încercăm să creştem gradul de protecţie a consumatorului de produse şi de servicii financiare. Este o provocare, este un lucru în care intru cu mare încredere, dar şi cu responsabilitate. V-am şi spus că nu vin pentru o funcţie, ci vin pentru un proiect", a adăugat Badea.

Deputatul social-democrat Leonardo Badea a fost validat luni de Comisiile parlamentare de buget, finanţe şi bănci în funcţia de preşedinte al ASF. Badea este preşedinte al Comisiei de buget din Camera Deputaţilor. El îl va înlocui pe Mişu Negriţoiu care a fost revocat din funcţie de Parlament în data de 11 mai.

Comisiile de buget, finanţe şi bănci l-au validat, de asemenea, pe Ovidiu Răzvan Wlassopol pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF, membru executiv.

Propunerile urmează să fie supuse votului plenului Parlamentului.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.