APEL: Iohannis nu trebuie să promoveze LEGEA RCA

APEL: Iohannis nu trebuie să promoveze LEGEA RCA

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) a solicitat preşedintelui Iohannis retransmiterea legii RCA către Parlament în vederea revizuirii, se arată într-un comunicat emis, miercuri, de ASSAI.
ASSAI cere retransmiterea legii RCA în Parlament „pentru corectarea unor articole care afectează păgubiţii RCA, conţinând prevederi care intră în contradicţie cu articole din Constituţia României şi alte legi importante”, se arată în comunicatul transmis.

Asociaţia a rugat Administraţia Prezidenţială să analizeze două articole cuprinse în legea RCA, legate de majorare de patru ori a termenului de plată a despăgubirilor, de la 10 la 40 de zile, şi de plata despăgubirilor stabilite în baza preţurilor de referinţă.

Potrivit ASSAI, legea afectează şase milioane de proprietari de autovehicule din România, dar şi mai multe pieţe şi industrii, iar prevederile vor afecta peste 270.000 de păgubiţi RCA în fiecare an.

„Legea RCA este o “lege a fricii”, această lege fiind izvorâtă şi construită pe fondul temerii instinctive a politicienilor de protestele transportatorilor, simulacrul de dezbateri din Camera Deputaţilor fiind purtat în realitate doar cu trei părţi: transportatori, asiguratori şi ASF”, se mai arată în comunicat.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.