Aflux sporit de camioane din Albania pe podul de la Calafat din cauza taxelor mărite de Serbia Recomandat

Aflux sporit de camioane din Albania pe podul de la Calafat din cauza taxelor mărite de Serbia

România și Bulgaria au convenit să caute în comun soluții pentru a fluidiza traficul pe podul comun de la Calafat – Vidin după aglomerarea provocată de transportatorii din Albania.

Scopul este reducerea timpilor de așteptare de pe ambele părți ale frontierei bulgaro-române, potrivit publicației bulgare 24Chasa, preluate de Rador.

Motivul creșterii traficului dinspre și spre Albania este creșterea taxelor pentru transportori de către Serbia.

”În ultima perioadă există un trafic nou, provenind din Albania, există și un astfel de trafic redirecționat, din cauza taxelor majorate pe autostrăzile din Serbia. În prezent, între 1.000 și 1.200 de camioane trec prin frontieră într-o singură zi. Creșterea traficului total față de 2019 este de 15%”, a spus ministrul bulgar al transporturilor, Gheorghi Todorov.

Oficialul bulgar s-a întâlnit joi la Vidin cu secretarul român de stat de la Ministerul Transporturilor, Adrian Covasnianu. Cei doi au discutat problemele de trafic de pe cel de-al doilea pod peste Dunăre, iar în cadrul ședinței s-a decis înființarea unui grup de lucru comun între ministerele celor două țări, care va include experți pe diferite tipuri de control. (economedia)

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.