A intrat cu roțile într-o rigolă și a răsturnat camionul Recomandat

A intrat cu roțile într-o rigolă și a răsturnat camionul

Miercuri, 29 noiembrie, la ora 04:43, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Traian, din comuna Săbăoani, după ce un autotren, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și Stația Roman a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț.

„Conducătorul auto s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, ce a necesitat îngrijiri medicale a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman a rezultat că o autoutilitară condusă pe DN 2 – E85 de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Tămășeni, ce se deplasa din direcția Roman spre Iași, la schimbarea direcției de deplasare spre dreapta, ar fi intrat cu roțile în rigola betonată, de pe marginea părții carosabile răsturnându-se. Accidentul s-ar fi produs pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de deplasare. „În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoutilitarei. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.


I LOVE DRACULA EP.01


ASCET SERVICE FORD TRUCKS

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.