A fost desemnată mașina anului 2018

A fost desemnată mașina anului 2018

Modelul 4x4 urban Volvo XC40 a câştigat luni premiul de Maşina Anului în Europa, cu ocazia deschiderii pentru presă a celei de-a 88-a ediţii a Salonului auto de la Geneva, informează AFP. 

Este pentru al doilea an consecutiv când un SUV (automobil de teren, n.r.) a câştigat premiul de Maşina Anului în Europa, după modelul Peugeot 3008 anul trecut, ceea ce scoate în evidenţă dominaţia exercitată de acest tip de vehicul pe piaţa mondială. 

Volvo XC40, SUV compact, este primul vehicul al mărcii suedeze, aflată în prezent în proprietatea grupului chinez Geely, care câştigă acest premiu decernat de jurnaliştii de specialitate. 

În urmă cu 20 de ani, automobilele de teren venite din SUA, mai înalte şi mai grele, şi deci mai poluante decât berlinele clasice, aveau o imagine proastă în presă. Între timp SUV-urile au cucerit Europa şi în prezent încep să îşi extindă dominaţia asupra restului planetei, inclusiv asupra Chinei. 

În decurs de zece ani, ponderea ocupată de SUV-uri s-a multiplicat de patru ori în Europa, astfel că anul trecut o treime din automobilele înmatriculate în Europa au fost de tip SUV, potrivit datelor firmei Jato Dynamics. Pe piaţa mondială SUV-urile au o pondere similară, în condiţiile în care în 2017 au fost vândute un număr record de 28 de milioane de unităţi, în creştere cu 12,7% comparativ cu 2016. 

Această creştere "este incredibilă deoarece sunt vehicule mai scumpe decât media, într-un moment în care spunem că maşinile mari nu mai au loc în oraşe", estimează Flavien Neuvy, director la Observatoire Cetelem. Acesta subliniază însă că SUV-urile sunt o afacere bună pentru constructorii auto deoarece aceste modele sunt mai rentabile decât berlinele. 

Laurens van den Acker, directorul de design de la Renault, estimează că SUV-urile au fost "complet modernizate" dar a fost păstrată atractivitatea produsului. În plus, multiplicarea modelelor, de la Dacia Duster cu preţ redus la Lamborghini Urus, model de lux, a extins piaţa. 

Toate aceste vehicule au în comun un stil care transmite o imagine de tinereţe. "Sunteţi mai tineri, mai sexy, pentru că puteţi evada în orice moment", comentează designerul olandez. Potrivit acestuia există şi alte elemente emoţionale care intervin, precum sentimentul de protecţie oferit de garda la sol mai mare, imaginea de statut precum şi aspecte raţionale precum spaţiul interior şi modularitatea care atrage clientela de tip familii. SUV-ul este "singurul tip de autovehicul", care se vine vine peste tot în lume, subliniază Laurens van den Acker. 

Premiul de Maşina Anului în Europa, unul din cele mai prestigioase premii ale industriei auto europene, este decernat începând din 1964. 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.