59 de migranţi au încercat să treacă frontiera ilegal, în Ungaria în două camioane Recomandat

59 de migranţi au încercat să treacă frontiera ilegal, în Ungaria în două camioane

Ascunşi în două TIR-uri, încărcate cu frigidere şi diverse bunuri, 59 de migranţi au încercat să treacă frontiera ilegal, în Ungaria.

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat 59 de cetăţeni din Bangladesh, India, Pakistan, Afganistan și Eritreea, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două TIR-uri încărcate cu diverse bunuri. Şoferii celor două mijloace de transport, un cetăţean român şi un turc, în vârstă de 28, respectiv 55 de ani, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranți.

În data de 10.05.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în România.Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta frigidere, pe ruta România-Italia.

În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că remorca avea cablul de prindere al prelatei secţionat şi lipit, sens în care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, au fost descoperiţi, ascunși în compartimentul pentru marfă, cincizeci și trei de cetățeni străini.

Persoanele descoperite au fost preluate și transportate la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că este vorba despre 24 cetăţeni din Pakistan, 18 cetăţeni din India, 10 cetăţeni din Bangladesh şi unul din Eritreea, cu vârste cuprinse între 19 şi 46 de ani. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

Tot în cursul zilei de ieri, la acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 55 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pe ruta Turcia-România-Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, 6 cetăţeni străini. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt 6 bărbaţi din Pakistan şi Afganistan.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.