5.400 de camioane au trecut granița cu Ungaria în 24 de ore

5.400 de camioane au trecut granița cu Ungaria în 24 de ore

În data 05.06.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 120.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 38.200 mijloace de transport (dintre care 11.600 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 59.000 persoane cu 18.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 61.200 persoane cu 19.600 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 42.900 de persoane şi 18.700 de mijloace de transport (5.400 automarfare), din care pe sensul de ieșire în ţară au fost aproximativ 24.300 de persoane cu 9.700 mijloace de transport (2.500 automarfare).

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care în continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

62 fapte ilegale (13 infracţiuni şi 49 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 147.200 lei;
valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 29.700 lei.
nu s-a permis intrarea în ţară a 38 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.