30 de migranți încercau să fugă cu un camion

30 de migranți încercau să fugă cu un camion

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II şi Vărşand au prins aproape 30 de migranţi care încercau să treacă ilegal frontiera României, ascunşi în TIR-uri înmatriculate în Turcia şi Bulgaria. Unul dintre TIR-uri transporta piese auto, iar celălalt transporta capace de toaletă şi porţelan, arată News.ro.

"În data de 26.09.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul automarfarului transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pe ruta Turcia – Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, 27 de cetăţeni străini", a transmis Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, de joi.

Migranţii au fost duşi la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak și Siria care intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat. Un alt migrant, din Guineea, a fost găsit ascuns într-un TIR înmatriculat în Bulgaria.

"La Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, colegii noştri au efectuat controlul asupra unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean bulgar ce transporta capace de toaletă şi porţelan din Bulgaria în Germania. În urma controlului, a fost descoperită, în semiremorcă, printre bunurile transportate o persoană de sex masculin. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că este cetăţean din Guineea", a mai precizat Poliţia de Frontieră. Șoferii sunt cercetați pentru trafic de migranți, în timp ce persoanele ascunse în TIR-uri sunt cercetate pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.


GEORGE NIȚĂ STAREA TRANSPORTURILOR


FORD TRUCKS LANSARE F-LINE
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.