Ritm de melc pe Autostrada Transilvania, contract semnat acum 20 de ani

Ritm de melc pe Autostrada Transilvania, contract semnat acum 20 de ani

Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, duminică seară, că ritmul de lucru pe lotul dintre Suplacu de Barcău şi Chiribiş din A3 este „nici prea prea, nici foarte foarte”, dar şi-a exprimat speranţa că mobilizarea va creşte odată cu îmbunătăţirea vremii. Dacă şi problemele care ar putea să apară pe tronsonul de peste 26 de kilometri vor fi depăşite cu bine, lotul ar putea fi gata în termenul contractual – iulie 2026 – „la 22 de ani de la prima cupă de excavator dată de Bechtel”.

Antreprenorul Erbașu, al patrulea constructor de pe acest lot

„Erbașu, ritm hibernal pe Autostrada A3. Contractul pe cei 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș a fost semnat în 24.11.2023 cu Erbașu, al patrulea constructor de pe acest lot, și prevede 6 luni de proiectare și 18 de execuție.

Proiectul tehnic a fost aprobat cu întârziere, în 19.12.2024, deși ordinul de începere aferent a fost dat în 15.03.2024. Abia în 20.01.2025 a fost emis și ordinul de începere pentru lucrări.

Așadar termenul contractual de finalizare actualizat este sfârșit de iulie 2026. Momentan antreprenorul se mișcă în ritm de iarnă: nici prea prea, nici foarte foarte. Tragem nădejde că își va mări semnificativ forțele imediat ce dă colțul ierbii ca să pună la timp în teren restul de aproximativ 60% din lucrările rămase în urma Bechtel.

Deși tronsonul este banal, sunt ceva riscuri ca să avem surprize neplăcute cu unele elemente importante lăsate de izbeliște atâta amar de vreme. Deocamdată totul pare sub control, dar vom răsufla ușurați doar după ce vom vedea toate grinzile-mamut produse de Bechtel instalate pe pile. Lucrurile se vor complica dacă grinzile și/sau o parte din fundațiile și elevațiile pilelor vor trebui refăcute.

Sperăm să avem și puțin noroc, dar și parte de un constructor serios, new entry pe infrastructura rutieră majoră, care va dori (și va putea) să facă o figură frumoasă și să respecte termenul contractual, iulie 2026, deci după 22 (douăzeci și doi!) de ani de la prima cupă de excavator dată de Bechtel”, au transmis reprezentanții asociației care monitorizează lucrările de infrastructură rutieră mare din România.

Imagini AICI


MAN eTGE


BĂNICESCU - VARTA
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.