Răzvan Cuc insistă: finalizăm 90 kilometri de autostradă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Statul nu a finalizat în 2016 niciun tronson de autostradă dintre cele aflate în execuţie, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a precizat că în 2017 ar putea deveni funcţionali 90 km, dacă nu vor mai fi probleme, răspunzând unei interpelări adresate de deputatul PMP Eugen Tomac.
“În anul 2016, nu a fost finalizat niciun tronson de autostradă din cele aflate în execuţie. (…) Menţionăm că din cei 99,569 km de autostradă vor deveni funcţionali 90 de km (în anul 2017-n.r.), iar realizarea acestora este posibilă sub rezerva soluţionării în termenul estimat a tuturor problemelor existente în contractele respective (finalizarea procedurilor de evaluare mediu, finalizarea procedurilor de expropriere a terenurilor suplimentare, obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor necesare emiterii autorizaţiilor de construcţii)”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, răspunzând unei interpelări adresate de preşedintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac.
Eugen Tomac a făcut public răspunsul primit de la ministrul Transporturilor, criticând intenţia Guvernului Tudose de a mări accizele la carburanţi sub pretextul finalizării construcţiei de autostrăzi, în condiţiile în care "statul nu reuşeşte să construiască 1 km de autostradă", deşi are „la dispoziţie miliarde de euro din fonduri euro”, susţine deputatul PMP.
“Sunt convins că milioane de români doresc să ştie câţi kilometri de autostradă a construit statul anul trecut. Am vrut sa cunosc oficial, direct de la ministrul Transporturilor, care este situaţia cu privire la lucrările de construcţii ale autostrăzilor pe teritoriul României, iar răspunsul este unul halucinant: în 2016 nu s-a construit nimic, zero”, a declarat Tomac, potrivit unui comunicat remis Mediafax, subliniind că situaţia drumurilor s-a deteriorat faţă de anii trecuţi.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum va arăta Autostrada Sibiu - Făgăraș?
- VIDEO 2.000 de metri din primul tunel de autostradă au fost săpați
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Miercuri se deschid 32 de km de autostradă. Pe unde circulăm?