PĂREREA DRUMARULUI: Politicienii forţează, Compania de Drumuri plăteşte! Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Afirm cu tărie că politicienii, prin promisiuni fără acoperire, forţează Compania de Drumuri să facă lucruri greşite, care apoi sunt plătite cu vârf şi îndesat tot de către companie.
Îmi susţin afirmaţia cu exemple:
-Politicienii/miniştrii Transporturilor s-au încăpăţânat să propună autostrada Comarnic-Braşov pentru parteneriat public-privat de două ori la rând, fără să analizeze foarte bine toate datele pentru realizarea acestui proiect. De-a lungul timpului, aceştia i-au forţat, prin declaraţii politice halucinante (Șova putea să stea 100 de ani cu cortul la Comarnic, nu impresiona pe nimeni!), pe cei de la Compania de Drumuri să facă studii şi să negocieze fără nici cea mai mică şansă de reuşită. Iar Compania s-a conformat dorinţei politicienilor, devenind calul de bătaie al presei şi al cetăţenilor.
-Politicienii/miniştrii Transporturilor/directorii companiei de drumuri (numiţi politic) forţează prin declaraţii politice/angajamente electorale scurtarea termenelor de finalizare a unor etape dintr-un proiect de infrastructură. Pentru că ţara noastră are nevoie de autostrăzi, aceşti oameni modifică fără responsabilitate termene, le devansează, doar cu speranţa că vor câştiga voturi, fără a se gândi la posibilitatea reală de realizare a proiectului. Ce dacă atunci când vine vremea, spunem că nu s-a putut realiza? Doar plăteşte Compania de Drumuri şi cu bani, şi cu imaginea ei!
Autostrada Pitești-Sibiu este exemplul cel mai grav.
În 15 iunie 2015, a fost semnat Contractul pentru revizuirea SF-ului autostrăzii Pitești-Sibiu.
Contractul pentru revizuirea SF-ului avea o durată de implementare de 17 luni, astfel:
- 5 luni Elaborare Studiu de fezabilitate pentru Secţiunea 1 Sibiu-Boiţa şi Secţiunea 5 Curtea de Argeş-Piteşti;
- 12 luni pentru Secţiunea 2 Boiţa-Racoviţa, Secţiunea 3 Racoviţa-Văleni, Secţiunea 4 Văleni-Curtea de Argeş şi Secţiunea 6 DN 73C Tigveni-Râmnicu Vâlcea;
- 5 luni pentru Asistenţa Beneficiarului pentru lansarea şi finalizarea licitaţiilor de lucrări pentru construcţia Autostrăzii Sibiu–Piteşti.
Termene imposibil de respectat pentru un proiect atât de mare!
Studiul de Fezabilitate pentru cele două tronsoane de capăt ale autostrăzii Piteşti-Sibiu, ce avea termen de predare pe 15 decembrie 2015, a fost amânat până în iunie 2016, a anunţat ministrul Transporturilor de la acea vreme. Oficialul a spus că măsura vine după recomandarea consultantului extern, care a cerut ca procedura să nu fie grăbită şi să se facă şi forajele geologice. Potrivit ministrului, SF-ul pe capete va fi predat la pachet cu restul documentaţiei şi pe loturile din mijloc, astfel încât debutul primelor lucrări ar putea fi în ianuarie 2017. Încă un termen nerealist, forţat de către politicieni!
7 septembrie 2016- O nouă amânare pentru Studiul de Fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piteşti: Va fi gata în aprilie 2017. Licitaţia pentru aceste studii a fost nerealistă
Pentru realizarea Studiului de Fezabilitate în parametrii de maximă eficienţă, în luna decembrie 2016, compania a decis suspendarea contractului pentru o perioadă de 3 luni, întrucât în sezonul de iarnă nu se pot realiza investigaţii de teren, în special studii geotehnice.
15 martie 2017- Contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate al autostrăzii Piteşti-Sibiu a fost "desuspendat", anunţa Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce lucrările pe cele trei luni de iarnă lucrările au fost sistate. Termenul de finalizare, însă, a fost decalat pentru 15 august.
16 martie 2017- CNAIR anunţa că a preluat documentaţia de SF pentru secţiunile 1 şi 5.
26 iunie 2017– după 2 ani de la semnarea contractului pentru revizuirea SF este gata documentaţia doar pentru cele două loturi de capăt, Lotul 1 Sibiu-Boiţa şi Lotul 5 Curtea de Argeş-Piteşti, care a fost transmisă spre validare la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice. În contract, la presiunile determinate de importanţa acestei autostrăzi, erau prevăzute 5 luni pentru finalizarea SF-ului celor două loturi. Cele două lucrări au o valoare estimată de circa 2,6 miliarde de lei, o perioadă de proiectare de 12 luni şi 36 de luni pentru execuţie.
Miniştrii şi directorii care au promis şi au impus ca SF-ul să fie gata în 5 luni au creat un nivel de aşteptare extrem de ridicat din partea populaţiei şi al presei, dar total nerealist.
În realitate, a fost nevoie de doi ani! Doar pentru capete. Ce să mai vorbim despre loturile 2,3,4, dar mai ales despre îmbinarea acestora, despre urmărirea întregului proiect. Cine plăteşte întârzierile contractuale determinate de minciunile politicianiste? Compania de Drumuri! N-ar fi fost mai cinstit, mai corect, ca profesioniştii din compania de drumuri să-şi spună cuvântul şi să şi-l poată respecta? Bani şi timp pierduţi. Iniţial, în Master Planul General de Transport, pentru autostrada Pitești-Sibiu, era prevăzut un cost estimate de 1,67 miliarde euro. În prezent, se estimează prin studiul de fezabilitate pe la 2,2 miliarde euro. Şi, la final, vom vedea cu totul alt cost, cu siguranţă.
-Miniștrii şi directorii de companie forţează, prin aceeaşi metodă a declaraţiilor promiţătoare doar cu interes electoral, realizarea unor proiecte de infrastructură, uneori, de mântuială. Exemplul SF-urilor. A fost o modă când SF-uri mai vechi au fost scoase din sertare doar de dragul de a arăta că se lucrează. Unele dintre ele, după ce au fost relicitate, au fost fie abandonate (a câta oară?!), altele au determinat schimbarea soluţiei și altele au mers mai departe. Dar cele mai multe au avut un parcurs haotic, determinat doar de interesul de grup al politicienilor, miniştrilor. Exemple sunt multe: podul de la Brăila este un proiect care a mers încet, dar sigur din punct de vedere al proiectului. Dar se pare că nu s-a luat în calcul serios eficienţa acestuia în funcţie de traficul din zonă. Nu vreau să spun că pentru localnici nu este util, dar Comisia Europeană vrea să ştie în mod clar pe ce dă banii.
La acest capitol, putem vorbi foarte mult despre pregătirea insuficientă, de mântuială a proiectelor de infrastructură doar pentru că miniştrii şi directorii se grăbesc să anunțe pe SEAP proiecte noi, să facă vizite de succes, să taie panglici aducătoare de voturi. Şi, culmea, toate acestea nu se mai întâmplă! Oamenii nu mai cred în astfel de gogoşi electorale, dar ei, miniştrii şi directorii, continuă cu aceste metode propagandiste. Exemplu: Studiile de fezabilitate pentru toate autostrăzile finalizate sau în lucru au fost făcute pe repede înainte, urmând ca, pe parcurs, să fie rezolvate toate problemele care ar fi putut apărea. Aşa s-a întâmplat la loturile 2,3 şi 4 Sebeș-Turda, la Lugoj-Deva, Orăștie-Sibiu, pentru care, din cauza SF-urilor slabe, s-au făcut multe notificări la agenţia de mediu care, bineînţeles că trebuie să analizeze temeinic pentru a putea să-şi dea acordul. Un SF prost poate duce, de asemenea, la un PT (proiect tehnic) slab deoarece date eronate conduc la soluții eronate. Şi PT-urile proaste au nevoie de modificări, deci de noi notificări la agenţia de mediu, așadar de alte termene, alte întârzieri, de alţi bani. S-a lucrat fără autorizaţie de construcţie, pentru că nu aveau acord de mediu şi aşa justificau întârzierile. NU, întârzierile sunt din cauza SF-ului şi PT-ului proaste, realizate contra timp pentru politic. Dacă n-ar fi tragic pentru noi, ar fi de râs că apar pe traseele noastre, peste noapte, tot felul de animale, de cimitire şi de alte impedimente din cauza cărora trebuie să reluăm un proiect de la capăt. Concluzia este că, pe un SF prost, orice antreprenor care face şi proiectarea şi execuţia va solicita alte şi alte modificări menite să întârzie finalizarea proiectului, dar să şi crească nivelul costurilor.
-Și, nu în ultimul rând, schimbările politice foarte dese determină tot atâtea schimbări de directori şi, implicit, de strategii de dezvoltare a infrastructurii.
Din toate aceste motive şi pentru că banii cei mai mulţi pentru infrastructura rutieră vin de la comisia europeană, aceasta a solicitat României o pregătire mai bună a proiectelor, de fapt, o pregătire corespunzătoare a acestora. În consecinţă, România, prin Ministerul Transporturilor, până la 31 iulie 2017, conform calendarului stabilit, trebuie să aprobe prin Ordin de ministru, textul contractului de performanţă care va deveni biblia managerului Companiei de Drumuri. Acest contract va stabili şi cuprinde atât portofoliul de proiecte, cât şi managementul companiei. Astfel, vor fi stabilite obiectivele pentru investiţii şi operare şi întreţinere, resursele şi calendarele de desfăşurare pentru toate proiectele. Pentru buna desfăşurare a activităţii în acest mod, se vor face evaluări periodice. Acest tip de contract, care ar trebui semnat curând de către managerul Companiei, ar trebui să determine ca, începând din această perioadă, activitatea CNAIR să fie, cu precădere, orientată spre îmbunătăţirea proiectelor, spre determinarea unei conduite responsabile din partea specialiştilor. Rezultatele ar trebui să se concretizeze în proiecte bine făcute, la timp, conform normelor prevăzute, conform prevederilor contractuale, atât tehnice, cât şi financiare. Există şi riscul ca, dacă nu îndeplinim această solicitare a Comisiei Europene, plăţile pentru transporturi să fie suspendate.
Angajamentele au fost luate de către mai marii Ministerului. Acum, important este ca acestea să fie şi susţinute de fapte. Aşa că, mai puţină politică, mai multă performanţă de specialitate.
Octavian ȘTEFĂNESCU
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- 16 kilometri de autostradă, inaugurați mai devreme. Pe unde se va circula?
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?