Lucrările la Autostrada Brașov - Ploiești încep cu un studiu de fezabilitate

Lucrările la Autostrada Brașov - Ploiești încep cu un studiu de fezabilitate

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că proiectul autostrăzii care ar trebui să lege Ploieştiul de Braşov face parte din categoria celor "despre care se vorbeşte şi cu care nu s-a întâmplat nimic” de 16 ani.

El anunţă că săptămâna viitoare va fi semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pentru acest proiect şi susţine că va cere firmei care va realiza studiul să livreze mai repede soluţiile pentru unele tronsoane.


"Au trecut 16 ani de promisiuni, dar de lucruri concrete în a face un pas înainte, în a pregăti proiectul tehnic. (...) În ăştia 16 ani în care a mers greu nu s-a întâmplat nimic. Săptămâna viitoare ar trebui să semnăm sau, în fine, s-au trimis documentele către firma care a câştigat licitaţia pentru proiectul tehnic al acestei autostrăzi de la Ploieşti la Braşov. Aşa cum a fost lansat înainte de mandatul meu caietul de sarcini, este doi ani cred studiul de fezabilitate şi şase luni proiectul tehnic. Ceea ce vreau să fac este ca pe zonele uşoare şi pe zonele critice să conving firma să ne livreze mai repede documentaţia. De exemplu, ocolitoare la Comarnic, să ne scape problema de acolo”, a declarat Cătălin Drulă, marţi seară, la TVR.

În ceea ce priveşte execuţia tronsonului, ministrul a estimat că aceasta va dura 18-24 de luni.

"Trebuie să fie mai repede de 10 ani. (...) Studiul de fezabilitate care se semnează săptămâna viitoare este de doi ani şi eu aş vrea ca firma să îl livreze mai repede. Dacă îl livrează partea de la Comarnic mai repede, dăm drumul la execuţie. Execuţia o să dureze 18-24 de luni, e peste râul Prahova, e destul de complicat în zona respectivă”, a adăugat ministrul.

El a spus că şi-a propus să realizeze un site pentru proiectul acestei autostrăzii, din momentul semnării contractului pentru documentaţie, iar acest site ar urma să arate oamenilor modul în care avansează lucrările la acest proiect.

"Îmi doresc ca anul acesta să fie recordul în materie de sume investite în infrastructură rutieră şi feroviară”, a mai declarat ministrul Transporturilor, arătând că suma alocată pentru acestea în anul în curs va fi de 8 miliarde de lei.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.