Joi, 06 Aprilie 2023 - TIRMagazin.ro

VIDEO. Șoferi de camion români, surprinși la furat de motorină din camioane, în Franța

Potrivit unui echipaj ucrainean, trei șoferi profesioniști români ar fi încercat, în mai multe rânduri, să fure motorina camioanelor parcate pe drumul N2 din Franța. Când au fost surprinși de unul dintre șoferii vizați, l-au amenințat cu un cuțit.

Furtul de combustibil de la autocamioanele parcate pe timpul nopții e un fenomen care pare să nu aibă leac. Șoferii români sunt printre cei care întreprind astfel de acțiuni din ce în ce mai des.

Șoferi români, surprinși la furat de motorină din TIR-uri, în Franța

Azi-noapte, trei români au încercat să fure motorină din rezervorul camionului unui echipaj ucrainean, într-o parcare din Franța. Au încercat la miezul nopții, dar au fost surprinși. Însă nu s-au lăsat și, după două ore, au încercat iarăși.

„Într-o noapte, șoferii din România au comis două atacuri, cu încercarea de îmbinare a combustibilului. În Franța pe drumul N2 Mai întâi, la 00:30 noaptea, șoferul nostru a auzit cum aceste fiare au spart rezervorul potrivit. I-am alungat“, relatează Anastasia, una dintre șoferițele din camionul vizat de hoți, pe o rețea de socializare.

Românii au amenințat un echipaj cu cuțitul: „sunt animale sălbatice“

Compromiși și de această dată, pe imaginile surprinse pe o cameră de bord, se observă cum unul dintre ei îi face un semn amenințător șoferului din cabină.

„Dar după două ore, trei șoferi din România s-au întors în două camioane și, amenințându-ne deja cu un cuțit, au vrut să golească combustibilul. Dar nu au reușit. Polițiștii îi caută pe vinovați. Șoferii României care se angajează în astfel de infracțiuni sunt animale sălbatice. Vă vom rupe mâinile și vă vom turna motorină în gât!“, mai scrie șoferița ucraineancă în postarea sa.


STAREA TRANSPORTURILOR-RADU DINESCU


CEFIN STRATEGIA PENTRU 2023

  • Publicat în News
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.