Doi ani de închisoare pentru un șofer de camion care a produs un accident mortal Recomandat

Doi ani de închisoare pentru un șofer de camion care a produs un accident mortal

Judecătorii au dat o primă soluție în cazul unui accident rutier mortal produs la intrarea în Suceava dinspre Șcheia, care aproape că s-a pierdut în negura vremii.

În aprilie 2018, o femeie a murit, iar alți trei pasageri dintr-un taxi au fost răniți după ce șoferul unui vehicul greu ar fi încercat să treacă de pe o bandă pe alta fără a se asigura. Accidentul s-a produs pe sectorul de circulație cu sens unic din zona Jumbo, pe sensul de mers spre Suceava așadar.

Inculpatul Dan Cristian Tanu a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru ucidere din culpă și un an de închisoare pentru vătămare corporală din culpă. Cele două pedepse au fost contopite și a rezultat pedeapsa de 2 ani și 4 luni de închisoare, pe care judecătorii au stabilit să o suspende condiționat, pe durata unui termen de încercare de 3 ani de zile. Așadar, dacă sentința va rămâne definitivă în această formă, șoferul nu va executa pedeapsa în închisoare, dacă va respecta termenele și condițiile impuse.

Judecătoria Suceava a stabilit și o serie de despăgubiri pentru urmașii femeii în vârstă de 44 de ani care a decedat în acest accident, însă și această latură civilă a dosarului poate fi atacată cu apel la Tribunalul Suceava, care probabil că va da soluția finală în acest caz.

 

Un accident cu o dinamică de producere complicată și cu variante diferite ale celor doi șoferi implicați

Din anchetă a rezultat că accidentul s-a produs în momentul în care șoferul autotrenului, Dan Cristian Tanu, a încercat schimbarea benzii de mers şi a acroşat autoturismul taxi, care circula în aceeaşi direcţie.

Ancheta a fost una complexă și a necesitat efectuarea unei expertize de specialitate. Asta pentru că cele două mașini au circulat foarte aproape una de alta și a fost greu de stabilit care șofer a intrat în celălalt.

În urma acroșării, autoturismul Dacia Logan taxi a fost proiectat violent în afara părţii carosabile. Autoturismul s-a răsturnat pe cupolă, a fost proiectat într-un alt autoturism parcat pe marginea drumului, după care s-a oprit în poarta fabricii de lactate din zonă. Impactul i-a fost fatal uneia din pasagerele din spate din taxi.


Cite;te mai mult AICI


STAREA TRANSPORTURILOR-RADU DINESCU


CEFIN STRATEGIA PENTRU 2023

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.