Joi, 23 Iunie 2022 - TIRMagazin.ro

Iohannis: Nu este posibilă plafonarea preţului carburanților

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că nu este posibilă plafonarea preţului carburanîilor, variantă susţinută de PSD.


”Reducerea accizelor este doar aşa, aparent, la îndemâna guvernelor, în realitate nu este din cauza legislaţiei europene. La accize este uşor de umblat dacă vrei să le creşti, dacă vrei să le scazi nu se prea poate sub un anumit nivel, deci discuţia aici se opreşte foarte repede şi rămâne una doar de teorie matematică. Celelalte instrumente la dispoziţia Guvernului sunt, sigur, cele naţionale, deci se umblă la TVA, la sprijin bugetar, la alte mecanisme. În situaţia în care şi la noi preţurile la pompă au crescut destul de mult, Guvernul pe bună dreptate a analizat chestiunea şi a ajuns la concluzia că trebuie să facă ceva atât cât se poate. Nu este posibil să plafonezi preţul direct sau să subvenţionezi o parte semnificativă, dar atât cat se poate - şi am discutat ieri cu premierul aceasta chestiune, mi-a explicat cum vede mecanismul –, atât cat se poate este corect să se facă”, a afirmat preşedintele, comentând decizia Guvernului privind compensarea în sumă fixă de 50 de bani, aplicată direct la pompă, pentru preţul carburanţilor preşedintele răspunzând şi variantelor invocate de PSD.

PSD a transmis, joi, la scurt timp după anunţul premierului, că respectă decizia şefului Executivului însă alternativa PSD ar fi fost mai bună. Social-democraţii anunţă că dacă operatorii vor creşte în continuare preţurile, PSD va reveni în coaliţie cu propunerea unui preţ maximal sau a limitării adaosului comercial.

”Respectăm decizia premierului, dar credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună şi ar fi condus la rezultate mult mai apropiate de aşteptările românilor. În plus, în multe alte ţări europene, soluţia compensării a funcţionat doar câteva săptămâni, după care preţurile au revenit şi au ajuns chiar la niveluri mai mari. De aceea, dacă operatorii din piaţă vor creşte din nou preţurile peste ceva timp, atunci PSD va reveni in Coaliţie cu propunerea unui preţ maximal sau a limitării adaosului comercial”, au transmis social-democraţii.

 

  • Publicat în News
Citeşte mai departe ...

Aproximativ 50 de tone deșeuri din șpan metalic, transportate din Bulgaria, găsite în camion

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași alături de comisari ai Gărzii de Mediu Călărași nu au permis intrarea pe teritoriul României a două ansambluri rutiere care transportau aproximativ 50 de tone deșeuri din șpan metalic. Acestea erau încărcate din Bulgaria şi destinate unor societăți din ţara noastră.

  • Publicat în News
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.