Când va ajunge un euro la cinci lei

Deprecierea leului, consemnată în ultimele zile, are loc pe fondul dezechilibrelor din economie şi din viaţa politică, iar dacă acestea vor persista euro ar putea ajunge la 4,75 lei, a declarat marţi pentru MEDIAFAX analistul economic Dragoş Cabat.

Citeşte mai departe ...

CONFERINȚA „ESTUL ȘI VESTUL ÎN TRANSPORTURI”

A opta ediţie a Galei Premiilor Revistei TIR a avut loc, vineri, 7 decembrie 2017, ora 15.00, la Teatrul de Comedie Bucureşti, sala Radu Beligan, situată în Centrul Vechi al Capitalei. Evenimentul, dedicat în exclusivitate transportatorilor, a adus în sală peste 400 de invitați. Prima parte a evenimentului a fost dedicat conferinței “Estul și vestul în transporturi” și a beneficiat de expertiza a nouă vorbitori din domeniul transporturilor, logisticii dar și reprezentanți ai autorităților din domeniu.

Citeşte mai departe ...

În ce zone din România poluarea este la nivel RECORD

Comisia Europeană a anunţat că va organiza pe 30 ianuarie, la Bruxelles, o reuniune ministerială cu participarea a nouă state membre, inclusiv România, vizate de procedura de infringement pentru nerespectarea normelor de calitate a aerului. Este vorba de state în care se depăşesc limitele de emisii fixate în UE pentru dioxidul de azot sau particulele fine

Citeşte mai departe ...

150 de locuri unde se moare pe DRUMURILE din România vor fi remediate

COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Beneficiar, a elaborat și depus Aplicația de Finanțare pentru proiectul ”Implementare masuri specifice de crestere a gradului de siguranta rutiera (eliminarea punctelor periculoase) prin semnalizare orizontala si verticala, reamenajari de intersectii, iluminat cu led, etc -” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2, "Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient", Operatiunea " Cresterea gradului de siguranta si securitate pe toate modurile de transport si reducerea impactului transporturilor asupra mediului".

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.