Video - SUA: Accident pe autostradă cu 131 de mașini, un mort și 71 de răniți Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video
Un mort şi 71 de răniţi și 131 autovehicule implicate - este bilanţul sumbru al unui uriaş accident în lanţ produs pe o autostradă în Wisconsin.
Imagini ireale au fost surprinse pe autostrada 41 din Neenah, Wisconsin. Potrivit şerifului, nu mai puţin de 131 de vehicule - autoturisme şi camioane - s-au ciocnit, duminică, în condiţii de ninsori şi viscol violent.
71 de oameni au fost răniţi, în urma carambolului. Dintre ei, 66 au fost trataţi la locul accidentului, iar 5 au fost transportaţi la spitalele de zonă.
Din păcate, o persoană a murit. Este vorba despre Andrew Schefelker, un tânăr profesor de liceu, în vârstă de 30 de ani.
Majoritatea oamenilor implicaţi au fost evacuaţi în siguranţă şi duşi în biserica Gloria Dei din Neenah, unde Crucea Roşie Americană le-a împărţit pături şi alimente.
În urma accidentului în lanţ, 500 de maşini au rămas blocate, şoferii fiind redirecţionaţi pe alte rute.
Echipele de intervenţie au lucrat 24 ore pentru îndepărtarea tuturor vehiculelor implicate în accident. Luni, multe dintre maşini încă blocau autostrada.
"Vă rugăm, continuaţi să evitaţi zona, autostrada rămâne în continuare închisă", a scris şeriful pe Facebook.