UNTRR solicită retragea Ordinului care creează facilităţi fiscale transportatorilor rutieri din Republica Moldova Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită intervenţia urgentă a Guvernului pentru a retrage Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii din România care creează facilităţi economice exclusiv unor persoane juridice din Republica Moldova, potrivit unui comunicat.
"UNTRR urmăreşte cu adâncă îngrijorare evoluţia conflictului din Ucraina şi exprimă sprijinul industriei transporturilor rutiere din România pentru asistenţa umanitară de urgenţă în Ucraina, însă nu este de acord ca în acest context firme private din alte ţări terţe să obţină facilităţi fiscale în detrimentul firmelor din România", se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România a elaborat un Ordin de ministru prin care scuteşte de la plata tarifului suplimentar (AST) de utilizare a drumurilor pentru depăşirea greutăţii firmele de transport din Republica Moldova, în condiţiile în care piaţa de transport din România se luptă să supravieţuiască, întrucât tariful de transport abia acoperă creşterile costurilor cu întoarcerea acasă a camioanelor la 8 săptămâni, creşterea galopantă a preţului la motorină, AdBlue, RCA şi efectele războiul din Ucraina.
În acest sens, Ministerul Transporturilor din România a publicat în data de 1 martie 2022 pe pagina de web, la transparenţă decizională, Proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii pentru aprobarea unor derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 1 şi nr. 2 la Ordinul nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, iar în 2 martie 2022 a organizat şedinţa extraordinară a plenului Comisiei de Dialog Social pentru discutarea acestui act.
"Având în vedere că pe teritoriul Republicii Moldova se aplică Hotărârea Nr. 1073 din 01.10.2007 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea, controlul şi efectuarea pe drumurile publice a transporturilor cu greutăţi şi/sau dimensiuni care nu scuteşte de la plata autorizaţiilor speciale de transport (AST) transportatorii din Moldova şi nici alţi transportatori (din contră tarifele pentru depăşirea greutăţii şi dimensiunilor maxime admise fiind mai mari ca în România), nu înţelegem de ce Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România a elaborat un act legislativ prin care îi scuteşte de plata AST doar pe transportatorii rutieri din Republica Moldova care efectuează transport rutier contra cost. Marfa transportată de aceştia nu are caracter umanitar, ci comercial", se menţionează în comunicat.
Conform Directivei nr. 96/53/CE din 25 iulie 1996 scutirea de la plata AST nu trebuie să afecteze în mod semnificativ concurenţa internaţională în sectorul transportului rutier.
"Dacă se aplică o scutire de la plata tarifului AST, această scutire trebuie aplicată şi transportatorilor rutieri din România şi din statele membre UE. Excepţia poate fi acordată pentru camioane şi rută, nu pentru naţionalitatea operatorului de transport", se mai spune în comunicat.
Potrivit UNTRR, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, operatorii de transport din Moldova plăteau tarife suplimentare de utilizare a drumurilor pentru depăşirea greutăţii şi pe teritoriul Ucrainei şi pe teritoriul Republicii Moldova. Prin acest Ordin, operatorii de transport din Republica Moldova sunt scutiţi de plata tarifelor suplimentare doar pe teritoriul României, pe teritoriul Moldovei fiind obligaţi prin legislaţie să plătească tariful suplimentar pentru utilizarea drumurilor.
"Având în vedere cele prezentate, pentru a nu discrimina firmele de transport din România pe teritoriul României solicităm sprijinul Guvernului României să retragă Proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii pentru aprobarea unor derogări exclusive şi dedicate de la aplicarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 1 şi nr. 2 la Ordinul ministrului Transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere", susţin transportatorii.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?