Un fugar a vrut să fenteze polițiștii alergând în spatele camioanelor Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Este cazul unui tânăr de 29 de ani, dat în urmărire națională, care a sperat că alergând în spatele coloanei de automarfare ce așteptau să intre în țară va reuși să scape de ochii polițiștilor de frontieră.
Pe 10 septembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, polițiștii de frontieră au observat o persoană care aleargă dinspre Ungaria spre România, mascată după coloana de automarfare așteptând pentru efectuarea verificărilor de frontieră. S-a procedat la deplasarea către persoana respectivă și interceptarea acesteia, ulterior fiind condusă la sediul instituției.
La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățean român, în vârstă de 29 de ani. Aceasta a coborât dintr-un microbuz care se deplasa pe sensul de intrare în România, condus de un cetățean român. În urma cercetărilor s-a stabilit că pe numele bărbatului este emis, de către autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta urmând a fi predat autorităților competente.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățeanul reținut și complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru șoferul microbuzului, iar la finalizarea acestora urmează să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, transmite Poliție de Frontieră Română.
Articole înrudite
- Camioanele cu autorizații de liberă trecere pe tot anul 2025 au în continuare dreptul să circule prin Cluj-Napoca
- Un tren a deraiat după ce a lovit un camion cu lemne
- Un șofer român de poliție a fugit de poliție trecând pe roșu. Avea probleme la tahograf
- Grindeanu Vs Pâslaru. Scandalul autostrăzilor rămase fără banii din PNRR
- Un șofer din Modolva a intrat cu camionul într-un Fiat omorând 4 oameni