Șofer român de camion, amendat cu 100 euro pentru că nu a păstrat distanța Recomandat

Șofer român de camion, amendat cu 100 euro pentru că nu a păstrat distanța

Amendat în Germania pentru o abatere rutieră ignorată în România - O instanţă din România a admis cererea autorităţilor germane din Karlsruhe de a impune plata unei amenzi primite de un şofer român de camion în landul Baden-Württemberg. Anul trecut, acesta a încălcat legislaţia rutieră, dar nu a plătit amenda.

(Poza are caracter ilustrativ)

La începutul lunii mai 2022, S.G. a fost amendat cu 108,50 euro pentru că, potrivit mass-media, acesta nu a păstrat distanţa minimă regulamentară de 50 metri faţă de autovehiculul care circula în faţa sa. Potrivit legii germane, şoferul unui camion cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone care circulă pe autostradă cu o viteză mai mare de 50 km/oră trebuie să respecte această regulă, scrie Rador, citând ziarulromanesc.de. Abatarea de la regimul circulaţiei rutiere ar fi avut loc în ianuarie 2022.

Conform aceleiaşi surse, această sancţiune există şi în Codul Rutier din România, însă este ignorată de poliţişti.

Dosarul a fost trimis prin Biroul Federal de Justiţie către Judecătoria Bârlad şi a fost înregistrat la finalul lunii aprilie 2023. După numai o lună, pe 24 mai 2023, judecătorii au admis cererea autorităţilor germane şi au stabilit ca şoferul român să plătească suma, dar în lei şi la cursul BNR. Hotărârea nu este definitivă.



VERSUS S03E01


SCHMITZ CARGOBULL S.KOE IN ROMANIA

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.