Şapte persoane au ars de vii într-un cumplit accident de camion. O mașină implicată avea numere de România
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
`Presa din Ungaria titrează că este vorba despre două maşini cu numere de înmaticulare străine, iar potrivit informaţiilor PresaSM, unul dintre automobile, o Skoda, este înmaticulată înRomânia, iar un altul în Olanda.
În maşina înmatriulată în România s-ar fi aflat o familie cu doi copii”, scrie Presasm.ro. Autorităţile din Ungaria au confrmat faptul că este vorba de moartea a şapte persoane, însă despre maţionalitatea acestora nu au oferit nicio informaţie. Unele ziare din Ungaria scriu deja că una din maşini era înmatriculată în România, cealaltă avea numere de Olanda. .....
Un TIR înmatriculat în Serbia, care se îndrepta spre Budapesta, dinspre graniţă, din motive încă neelucidate, a rupt parapetul autostrăzii M5 şi a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit de două maşini care circualu regulamentar. Cele două maşini au luat foc, la fel şi TIR-ul. Toate cele şapte persoanele aflate în maşinile mici ars de vii, însă şoferul camionului a scăpat nevătămat. În timpul intervenţiei pompierilor, autostrada a fost închisă, pe ambele direcţii de mers. Din primele informaţii oferite de presa din ţara vecină, cele două maşini mici nu ar fi fost înmatriculate în Ungaria. Deocamdată nici poliţia nu a transmis alte informaţii legate de persoanele decedate.
Articole înrudite
- Taxa de 1.500 lei pentru camioanele care intră în Brașov e „în aer”
- Un camion s-a răsturnat pe Centura Cluj. Un alt vehicul l-a pus „pe picioare”
- Un șofer a „cocoșat” camionul cu lemne. Poliția a intervenit
- Amenzile au crescut! Ce sume de bani scot din buzunar șoferii?
- Șoferul unei dubițe a murit pe loc. Mașina, lovită de tren