S-a urcat cu un CAMION pe un Fiat 500. Șoferul, în comă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Imaginea groazei pentru un şofer român de TIR din Italia, luni la prânz: o tânără de 25 de ani strivită sub camionul lui. Fata e în comă şi şansele de supravieţurie sunt reduse.
Un accident teribil pe şoseaua Transpolesana, în apropiere de Legnago, un şofer de TIR român fiind implicat. În vârstă de 46 de ani, G.D. a fost zguduit în cabină şi a realizat că a fost lovit violent de ceva.
A coborât imediat pe şosea, speriat, şi sub semiremorcă a văzut imaginea groazei: o tânără era strivită într-un Fiat 500 care intrase în plin în cmaionul românului. Acestuia i-a îngheţat sângele în vine, dar a avut prezenţa de spirit să sune la Salvare.
Poliţiştii care au sosit la faţa locului au fost şi ei şocaţi de faptul că pe asfalt nu există urme de frâne ale Fiatului. Tânăra de la volan, Giulia, era încarcerată şi inconştientă, cu răni multiple. A fost preluată de un elicopter şi transportată la spitalul Borgo Trento, din Verona.
Şoseaua a fost închisă pentru trei ore, iar poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili ce viteză aveau cele două autovehicule implicate şi motivele pentru care tânăra de 25 de ani a intrat direct în TIR-ul care circula în faţa ei.
Articole înrudite
- Radare fixe montate pentru verificare RCA și a rovinietei
- VIDEO. Un camion cu portocale s-a răsturnat. Ce s-a întâmplat cu șoferul?
- Volvo furnizează camioane militare 4×4 și 6×6 Estoniei
- Județul unde șoferii de camion plătesc o taxă de 1.500 de lei
- Doi tineri au murit după ce au intrat într-un camion