Mașină proiectată într-un camion. Nu s-a acordat prioritate Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Neacordarea de prioritate a dus la producerea unui accident rutier miercuri după-amiază, pe strada Muncii din municipiul Piatra-Neamţ (în zona Staţia de Salvare – Piaţa Angro).
Evenimentul a avut loc la ora 13.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti.
Un localnic în vârstă de 34 de ani conducea o maşină, nu i-a dat prioritate autovehiculului în care se afla un concitadin de 21 de ani şi l-a proiectat pe contrasens în faţa unui camion.
La locul coliziunii au intervenit pompierii şi o ambulanţă.
Tânărul care circula regulamentar a suferit mai multe traumatisme, fiind preluat şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
Pompierii au acţionat în vederea asigurării măsurilor de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la cele doua autoturisme, au curăţat şoseaua de elementele de caroserie sărite şi au scos de pe drum cele două maşini. Niciunul din şoferii implicaţi în accident nu băuse alcool. Oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua