VIDEO: China. Șoferii de camioane pot cumpăra doar 10% din capacitatea rezervorului Recomandat

VIDEO: China. Șoferii de camioane pot cumpăra doar 10% din capacitatea rezervorului

China a început să rămână fără motorină pentru camioane și o raționalizează, scrie BBC.

Problemele din lanțul global de aprovizionare devin tot mai grave.
Stații de alimentare din mai multe părți ale țării au început să dea carburantul cu porția. În cel mai fericit caz, șoferii pot să cumpere doar maximum 100 de litri de motorină, adică 10 la sută din capacitatea unui rezervor mare.

În alte părți ale țării, rapoartele sugerează că rațiile sunt chiar mai stricte, șoferii având voie să cumpere până la 25 de litri.

În orașul Fuyang, la aproximativ șapte ore de mers cu mașina la sud de centrul cheie de transport din Shijiazhuang, benzinăriile limitează achizițiile sau percep șoferilor suprataxe de până la 300 de yuani (47 de dolari) pentru a-și umple rezervoarele.

Această criză lovește în transportatorii care fac curse pe distanțe lungi, respectiv pe cei care duc containere de la fabrici în porturi, pentru export.

Unii șoferi de camioane sunt nevoiți să aștepte zile întregi pentru a alimenta cu combustibil, potrivit postărilor de pe site-ul de socializare Weibo.

China suferă oricum din cauza unei penurii de energie. Lipsa de cărbune și gaz natural a oprit foarte multe centrale electrice, iar asta a afectat milioane de locuințe și companii. Această problemă nu face decât să contribuie la o criză continuă a lanțului de aprovizionare la nivel mondial, spun analiștii.

Criza globală a lanțului de aprovizionare a fost determinată în mare parte de pandemia Covid-19, cererea crescând brusc pe măsură ce economiile se redeschid.

Prețurile petrolului au atins în ultimele săptămâni cele mai ridicate niveluri din 2014 încoace, provocând crize de combustibil în Europa și Marea Britanie.

O parte din această situație a fost determinată de penuria de cărbune și gaze naturale în țări precum China și India, care, potrivit analiștilor, vor determina utilizatorii să treacă la petrol pentru producerea de energie și încălzire.

O astfel de cerere ar putea crește consumul global de țiței cu peste o jumătate de milion de barili de petrol pe zi.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.