BREAKING NEWS. Coadă de 11 kilometri la graniţa cu Bulgaria

BREAKING NEWS. Coadă de 11 kilometri la graniţa cu Bulgaria

Coada formata de autotrenurile ce asteapta trecerea frontierei prin PTF Giurgiu - Ruse (Bulgaria) a ajuns in noaptea de miercuri spre joi la o lungime de aproximativ 11 kilometri, camioanele in asteptare ocupand prima banda de mers a DN 5 ce duce catre Bucuresti, informeaza Agerpres.

''Spre mijlocul saptamanii foarte multe tiruri care merg spre Bulgaria, Grecia, Turcia ajung la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu - Ruse si se produce aglomeratie. Aseara coada de tiruri a ajuns pana in localitatea Daia, situata la aproximativ zece kilometri de oras. Am avut deschise toate cele trei artere de circulatie, dar numarul tirurilor este foarte mare'', a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera (ITPF) Giurgiu, Danut Cazacu.

Soferii sunt nemultumiti de situatia creata si acuza ca nu pot transporta la timp marfurile.

''Mereu se formeaza coada aici, nu stiu ce se intampla, dar merge foarte greu in unele zile. Noi avem marfa de transportat si un orar de respectat'', a sustinut unul dintre conducatorii auto.

Pe de alta parte, locuitorii din satele riverane DN 5, respectiv Remus, Fratesti si Daia, acuza ca sunt deranjati, printre altele, de sunetul claxoanelor.

''Nu mai putem iesi din case de sunetul asurzitor al claxoanelor, si nu claxoneaza un minut, doua, ci cateva ore. Va dati seama ce larma este de la o coada kilometrica de tiruri, ca sa nu mai spun ca mereu circulatia spre municipiul Giurgiu este ingreunata, pentru ca prima banda este ocupata de tiruri'', a spus un satean din Remus.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.