Au început negocierile în Parlamentul European în privința detașării muncitorilor

Au început negocierile în Parlamentul European în privința detașării muncitorilor

Comisia pentru ocuparea forţei de muncă a Parlamentului European (EMPL) poate începe negocierile cu statele membre ale Uniunii Europene în legătură cu revizuirea directivei privind detaşarea lucrătorilor, după ce plenul PE nu a avut obiecţii faţă de decizia EMPL de a lansa discuţiile cu Consiliul UE, care la rândul său a adoptat luni mandatul de negociere. 

''Acum că la masa negocierilor cu Parlamentul European este gata să se alăture şi Consiliul, suntem nerăbdători să finalizăm o directivă privind detaşarea lucrătorilor care să fie actuală şi adecvată scopului său. Lucrurile se mişcă în direcţia corectă, dar diavolul stă în detalii. Vom acorda o atenţia specială problemei transportului rutier, pentru a garanta că revizuirea asigură echilibrul corect între libertatea de a furniza servicii şi o mai bună protecţie a lucrătorilor'', au declarat coraportoarele PE în acest dosar, Elisabeth Morin-Chartier (PPE) şi Agnes Jongerius (S&D). 

Este de aşteptat ca negocierile între PE şi Consiliu să înceapă în luna noiembrie, cu obiectivul de a ajunge la un acord în primă lectură. 

Lucrătorii detaşaţi sunt angajaţi legal într-un stat membru şi sunt trimişi de către angajator să lucreze temporar într-un alt stat membru, în care angajatorul furnizează un serviciu. Aceştia nu se integrează pe piaţa muncii din ţara-gazdă şi continuă să fie acoperiţi de securitatea socială a ţării de origine. Obiectivul revizuirii acestei directive este de a asigura condiţii salariale corecte şi o protecţie bună lucrătorilor detaşaţi, dar şi un mediu corect companiilor. 

Regulile actuale (directiva UE) datează din 1996 şi cuprind un set de condiţii minime, cum ar fi ratele minime de remunerare, perioadele maxime de lucru, concediile anuale minime plătite sau condiţiile de angajare a lucrătorilor - la care au dreptul toţi lucrătorii detaşaţi. 

În 2015,  în Uniunea Europeană existau 2,05 milioane de lucrători detaşaţi. Între 2010 şi 2015, numărul acestora a crescut cu 41,3%. Cu toate acestea, ponderea lucrătorilor detaşaţi în forţa de muncă totală este redusă, aceasta fiind de numai 0,9% în UE. O proporţie de 86% din numărul de detaşări a fost făcută către 15 ţări. Germania, Franţa şi Belgia au primit cel mai mare număr de lucrători detaşaţi, împreună găzduind 50% dintre muncitorii primiţi. 

Ţările care au detaşat cei mai mulţi lucrători sunt Polonia, Germania şi Franţa. Mai mult de jumătate dintre detaşări au loc între ţări vecine. 

Detaşarea lucrătorilor este frecventă în special în sectoare importante precum construcţiile, industria de prelucrare, educaţie, sănătate şi servicii sociale. 

După o reuniune maraton de peste 11 ore, miniştrii muncii din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns luni seară, la Luxemburg, la un acord asupra reformei directivei privind lucrătorii detaşaţi, un dosar important pentru Paris care a fost nevoit să facă unele concesii în faţa ţărilor din Europa Centrală şi de Est. 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.