Anglia. Șofer profesionist român, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare Recomandat

Anglia. Șofer profesionist român, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare

Mihai Ciceu, șoferul profesionist român prins când încerca să introducă 21 de kilograme de cocaină în Anglia şi a fost condamnat, vineri, 21 februarie 2020, la opt ani şi opt luni de închisoare.

Românul a fost prins de poliţiştii de frontieră în urmă cu o lună, când se pregătea să intre în Anglia prin portul din Hull.
Conform Hull Daily Mail, oamenii legii au descoperit ascunse în podeaua camionului condus de Mihai trei pachete suspecte.
La o verificare suplimentară, a rezultat că cele trei pachete cuprindeau nu mai puţin de 21 kilograme de cocaină de puritate 73%, cu o valoare estimată la aproape 1,7 milioane de lire sterline.
Încarcerat de autorităţile engleze, Mihai nu a recunoscut, iniţial, că ar avea vreo legătură cu pachetele respective.
În cele din urmă şi-a dat seama de situaţia în care se află şi şi-a recunoscut fapta, precizând: "Nu credeam că cineva o să găsească marfa!".
Românul şi avocatul său au încercat să găsească numeroase circumstanţe atenuante precum nevoia de bani pentru a îngriji familia de acasă, posibilitatea ca cei doi copii ai săi să crească fără un tată, recunoaşterea faptei sau lipsa unor antecedente penale.
Deşi inclusiv magistraţii şi-au dat seama că Mihai ar putea fi doar un pion dintr-o operaţiune amplă, aceştia nu au avut milă de român condamnându-l la opt ani şi opt luni de închisoare.
Circumstanţele nefavorabile românului au fost faptul că acesta a încercat să distrugă două telefoane mobile când a fost prins cu marfa în camion, dar şi gândul magistraţilor că "aceste transporturi semnificative de droguri de clasa A distrug foarte multe vieţi. Liderul unei asemenea operaţiuni nu ar lăsa o asemenea cantitate pe mâna unui om decât dacă vorbim despre un membru important al grupării de traficanţi de droguri".

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.