132 de cetăţeni străini, depistați ascunși printre mărfurile din camioane. Recomandat

132 de cetăţeni străini, depistați ascunși printre mărfurile din camioane.

În ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni derulate la graniţa cu Ungaria, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat ascunşi în trei automarfare încărcate cu produse sanitare, încălțăminte și plăci din pal, 132 de cetăţeni din India, Afganistan, Bangladesh, Pakistan, Tunisia, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Cel mai mare grup, format din 75 de cetăţeni străini, a fost depistat în cursul acestei dimineţi, într-un camion încărcat cu încălţăminte.

În data de 15,07.2022, ora 3.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetățean român, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, bărbatul transporta încălțăminte din România pentru o societate din Italia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al autovehiculului, în urma căruia, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperiţi ascunşi 75 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni Bangladesh şi Pakistan, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

Alte două cazuri similare s-au înregistrat tot la PTF Nădlac II, în data de 14.07.2022. La intervale diferite de timp, poliţiştii de frontieră au depistat, ascunşi în două ansambluri rutiere înmatriculate în România și Bulgaria, conduse de un cetățean români și un bulgar, 57 de cetăţeni străini.

Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse sanitare, încălțăminte și plăci din pal, pentru societăți din Italia și Franța.

La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele depistate ascunse sunt cetăţeni din India, Afganistan, Bangladesh, Pakistan, Tunisia şi intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.